Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 31

* Capitol nou!  Desi e cam tarziu, vreau sa va urez un an scolar plin de realizari si mult succes celor care sunt a 8-a si a 12-a. Vreau sa va mai spun sa nu va fie frica de examene. Am trecut si eu prin examenul de clasa a 8-a si nu e atat de rau pe cat pare. Daca invatati, totul o sa fie bine. Si fara frica sau emotii, aceste lucruri trebuie lasate acasa. Multa bafta! * 

  Nu era pregatita pentru asta. Nu era pregatita sa il infrunte acum. Ochii lui o rascoleau pana in adancul sufletului si tot corpul ei se bloca. Sam statea in fata ei, avand un genunchi pe pamant si ambele maini acum lipite si ele de pamant. O privea usor retinut si pentru o secunda Mira avu impulsul sa ii sara in brate, sa se scufunde in bratele lui si sa ramana acolo pe vecie. Dar apoi isi aduse aminte de comportamentul lui fata de ea, de toate mesajele trimise cu raceala, de acele doua cuvinte  care insemnau cat luna si toate stelele pentru ea, dar atat de false. Si de faptul ca o inselase. O inselase fara rusine. 

Ii arunca o privire plina de sila si se ridica rapid de pe jos, dorind sa plece, dar Sam fu mult mai rapid si o prinse rapid de mana. 

  —Mira, stai pu...

  —Nu! Nu vreau sa stau! Da-mi drumul in momentul asta! Tipa si incerca sa isi smulga bratul dar Sam o stranse si mai tare, facand-o pe Mira sa scanceasca. 

  —Ti-am spus sa stai! Vreau sa vorbim. 

 —Nu vreau sa vorbesc cu tine, nu intelegi? Ii raspunse taios si Sam expira nervos. Mana lui inca ii strangea bratul cu putere si Mira incerca sa se smulga din nou dar fara reusita. Se uita in jos, evitand sa se uite in ochii lui. Nu avea puterea asta. Ii face rau sa se uite la el, ii facea rau sa il auda si sa o atinga. O liniste se lasa intre ei si ii simtea privirea pe chipul ei dar se incapatana sa nu se uite la el. Sam ofta si isi trecu o mana prin par. 

  —Mira, vreau sa vorbesc cu tine. Ii spuse pe un ton calm. Mira ofta si ea. 

 —Eu nu vreau sa vorbesc cu tine. Te rog sa ma lasi sa plec. Nu avem ce discuta. M-ai inselat, am inteles ca nu sunt importanta pentru tine. Gata, ajunge. 

Vocea ei era una trista, desi incercase sa sune dura. Il auzi pe Sam oftand din nou si cand isi ridica privirea il vazu clatinand din cap cu amaraciune.

  —Esti importanta, Mira, doar ca...

 —Opreste-te. Nu poti sa imi spui ca sunt importanta. Daca eram importanta nu ma inselai. Nu o sa iti inghit minciunile. Acum te rog sa ma lasi sa plec, vreau sa merg acasa. Ii spuse pe un ton cat putu de calm desi simtea nevoia disperata de a plange. In momentul in care termina de vorbit, Sam incepu sa se enerveze din nou si facu un pas spre ea, moment in care Mira facu doi inapoi, ajungand cu spatele lipit de copac. 

  —Nu, nu pleci de aici pana nu ma asculti! Iti interzic sa pleci! Tipa din nou si Mira isi mari ochii uimita. Nu il intelegea, niciodata nu reactionase asa sau sa ii vorbeasca asa si incepea sa vada din ce in ce mai mult in ce se transformase candva iubitul dulce pe care il avusese. 

  —Poftim? Esti in toate mintile? Lasa-ma sa plec, altfel...

 —Altfel ce?!

  —Il sun pe Harry! Ii spuse ea dar uita pe moment ca Harry era la Losture. Incerca sa nu ii dea de inteles faptul ca spusese o prostie, uitandu-se dur in ochii lui. Dar Sam o dezarma de orice speranta cand isi dadu capul pe spate si incepu sa rada cu pofta. Mira il privi cu ochii mari si avu impulsul sa il loveasca, insa in loc de asta se zmuci din nou, reusind de data asta sa isi elibereze bratul. Sam se opri brusc din ras si incerca sa o prinda din nou dar Mira ii dadu cu palma puternic peste mana. 

  —Sa nu mai indraznesti sa ma atingi sau sa imi apari in cale. Ii spuse folosind cel mai dur ton si fara sa mai stea pe ganduri, trecu pe langa el fara sa se mai uite in urma.