Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 51

* Capitol nou! Sper ca nu a fost lunga asteptarea. Sper sa va placa acest capitol, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt. Lectura placuta! *

Holurile intunecate pastrau in rigiditatea lor toate vorbele spuse in momentele de panica si disperare. Fecare piatra purta urmei unei atingeri infiorate, lasand in urma urme de sange. De peste tot rasunau tipete si soapte. 

O fata blonda, statea in celula ei pe betonul inghetat, murmurand ceva ce nu putea fi descifrat. O fata bruneta statea in coltul celulei intunecate si urat mirositoare, plangand si rugandu-se sa moara. 

Intunericul inghitea fiecare fiinta aflata in cadrul institutului Losture. inghitind cu el atat trupul, cat si sufletul. 

Ann' statea intinsa pe salteaua ei, avand ochii inchisi si incercand sa ignore sunetele care treceau prin pereti. Mainile ei slabe erau impreunate in fata, frecandu-se una de cealalta pentru a o incalzi. Era ingrozitor de frig. Se rasuci, ajungand cu fata la perete si simtind briza de aer rece care trecea prin acesta. Expira usor, simtind usturimea ce pornea din gat pana pe nas si in piept, incercand din rasputeri sa adoarma. 

Pentru o clipa, era din nou acolo, cu el. Era din nou cu Harry, cu ingerul cu ochii verzi. Pentru o clipa, se afla in patul acela calduros si invelita cu o plapuma moale, calduroasa si frumos mirositoare. Pentru o alta clipa, i se paru ca ii aude glasul ragusit si cald. Un zambet mic se intinse pe buzele ei, ghemuindu-se mai mult pentru a se incalzi. 

Atunci cand inchidea ochii, disparea din lumea reala si intra in paradis, stand acolo cu el. De cand se intorsese in institut, asta facea. Incerca sa doarma tot timpul pentru a nu fi nevoita sa se ancoreze complet in lumea reala in care traia. Nu era lumea pe care si-o dorea ea. Mai existau ore in care nu putea sa doarma si le petrecea plangand si regretand faptul ca nu era mai puternica. 

Junghiul din stomac incepuse se apara de cateva zile, anuntand-o lipsa mancarii. Dar ea nu voia sa manance. Nu mai avea pentru cine sa manance. Orele pranzului si cinei erau chinuitoare, fiind nevoita sa imparta o incapere cu peste doua sute de bolnavi si peste cincizeci de asistente nervoase. Inca resimtea pe obrazul ei palma pe care o primise pentru ca refuza sa manance. 

Un alt tipat rasuna pe hol, si Ann' icni, ghemuindu-se cat putea de mult. Corpul ei scheletic tremura puternic pe salteaua murdara. Luand o respiratie adanca, tusi de cateva ori din cauza aerului rece si din cauza mirosului de statut, foarte innecacios. Isi baga fata in maini, inchizand din nou ochii. 

Nu stia cat timp statuse in intuneric dormind, dar stiu ca ceva rau avea sa se intample atunci cand auzi pasi si sunetul scos de un carucior. Scartaitul rotilor era insuportabil, rasunand puternc pe holul gol. Voci subtiri incepusera sa ajunga la urechile lui Ann' si isi dadu seama ca erau asistente. Se ghemui din nou, incercand sa le ignore si sa adoarma. Si aproape ca reusi, daca usa celulei ei nu se deschise brusc, facand un zgomot care o sperie. 

Tresari puternic si cazu de pe saltea, cu inima batandu-i rapid in piept. Incerca sa se sprijine in maini pentru a se putea ridica, dar nu fu nevoita sa se forteze prea mult. Doua maini o prinsera de brate si o ridicara usor, punand-o in carucior. 

Ann' se foi speriata, cautand chipurile care o deranjasera. Trei asistente stateau in fata ei, legand-o de scaun cu ajutorul unor curele. Ann' isi dadu seama ce se intampla, asa ca incepu sa se zbata puternic, plangand. 

  —Stai dracului potolita, nebuno! 

 —Nu ii mai vorbi asa! E speriata!

Ann' nici nu acorda atentie cuvintelor pe care asistentele i le spuneau in timp ce ii legau mainile si picioarele de scaun cu ajutorul curelelor.