Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 49

* Capitol nou! Am revenit, asa cum v-am promis, cu forte proaspete! Sper ca inca mai sunteti pe aici si o sa imi cer din nou scuze, dar chiar aveam nevoie de o pauza. Si va mai doresc si un Paste fericit, sper sa il petreceti in bucurie si caldura alaturi de familie si de prieteni si, de asemenea, sper din suflet sa va placa acest capitol, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt! Lectura placuta! *

Soarele o orbi pentru cateva clipe si fu nevoita sa isi inchida pentru cateva secunde ochii albastrii, actiune din cauza careia se impiedica si gardienii ce o tineau de brate o imbrancira. Zgomotele de afara ii faceau urechile sa bazaie si capul parca i se invartea. Auzea masini, oameni, pasari, vant, copii, scartaitul leaganului dintr-un parc pe langa care trecusera, tipete, biciclete, toate aceste lucruri o faceau sa se simta ametita si speriata. 

Piciorele ei erau ca de gelatina si ar fi vrut sa le spuna gardienilor sa mearga mai incet, dar era complet amutita de teama. Vedea silueta supla si dreapta a directoarei mergand in fata ei spre masina, si ar fi vrut sa ii spuna ceva, dar parca toate cuvintele se opreau in gat. 

Si cel mai tare, voia sa il strige pe Harry. 

Gandul la el ii aduse lacrimile in ochi. Isi forma din nou imaginea lui in minte, ochii lui disperati si respiratia lui precipitata. Oare o auzise? Oare ii auzise soapta? Trebuia sa vorbeasca mai tare. Simtea cum disperarea incepe sa i se formeze in piept. In capul ei se invarteau sute de intrebari si sute de momente. Zilele petrecute in apartament erau ca un pansament pentru ranile ei interioare. Amintirea lui Harry era ca un pansament pentru tot. Isi inchise ochii, dorind sa vada din nou ochii lui verzi, dar se impiedica din nou, primind de data asta si o injuratura. 

Auzi o portiera de masina deschisa si stiu ca asta e momentul in care o sa dispara din nou din lumea reala, si va intra din nou in infernul Losture. Era constienta cu directoarea e furioasa si ca nu o va lasa nepedepsita. Nimeni nu o infurie pe directoare, asta era regula de aur. Gardienii o stransera si mai tare de brate in timp ce o bagara in masina. 

Buretele de pe bancheta era moale si isi sprijini si spatele, inchizand ochii pentru cateva clipe si incercand sa faca abstractie de tot ce se petrece, incercand sa savureze ultimele minute petrecute afara. 

Degetele ei erau reci, la fel ca tot corpul ei si nici macar trupurile masive ale gardienilor care se asezasera de-o parte si de alta a ei nu o incalzeau. Era un singur lucru care o incalzea cu adevarat, atat in exterior, cat si in interior. Dar acel lucru e probabil pierdut pe vecie, iar ea trebuie sa se obisnuiasca cu asta. 

Ii venea sa planga, dar se abtinea. Ii venea sa tipe, dar se abtinea. Harry nu ar fi vrut asta, si macar atat poate face pentru el. 

*

Linistea mormantala care se lasase asupra casei Styles parca il omora. Iesirea nervoasa a Mirei il dezarma complet pe Harry. Se plimba dintr-o parte in alta a camerei, meditand asupra tot ceea ce se intamplase in ultimele ore. Doar lucruri rele, lucruri care il faceau sa se simta rau, neputincios. Se simtea vinovat pentru tot. Pentru ca nu a fost in stare sa aibe grija de nimeni. Iubeste doua femei, pe care a jurat ca le va proteja cu viata lui, dar a esuat cu amandoua. 

Capul ii pulsa si picioarele incepeau sa il doara. Kai statea pe pat, fiind si el pe ganduri. Nu mai schimbasera nici o vorba de cand Mira parasise camera si intrase in dormitorul ei. 

  —Eu ma duc jos. Decise sa sparga gheata, fara sa mai poata astepta. Kai il privi incruntat, gandindu-se cateva clipe.

 —Nu cred ca e o idee buna. Ii raspunse simplu, lucru care il scoase din sarite pe Harry. 

  —Nu? Si ce ar fi o idee buna? Sa stau aici ca un tampit, asteptand ce? Mormai nervos privindu-si prietenul. 

 —Da, asta ar fi o idee foarte buna. Si daca te face sa te simti mai bine, nu esti singur aici, deci stam ca doi tampiti. Incerca o gluma, dar Harry doar pufni, si incepu sa se plimbe din noi prin camera.