Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 42

* Capitol nou! Astazi, 31 decembrie, va urez un an nou fericit, fie ca trecerea anului sa va gaseasca sanatosi, fericiti si impliniti alaturi de familia si prietenii vostrii! Inca un an a trecut si eu inca sunt aici pe Wattpad, scriind la aceasta carte. Si voi sunteti tot aici, aratandu-mi suport si dragoste! Multumesc mult! Sper sa va placa acest capitol, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile daca sunt! Lectura placuta! *

Ochii ei nici nu mai distingeau bine siluetele din fata ei din cauza lacrimilor, isi simtea inima batand puternic si corpul tremurand. De furie? De soc? 

Avea 20 de ani cand il intalnise pe Roger pentru prima oara, la o petrecere organizata in caminul baietilor detinut de facultatea la care era inscrisa. Tinea minte cum se pregatise in seara aceea impreuna cu colega ei de camera, proband diferite rochii si incercand mai multe coafuri si tipuri de machiaj. Petrecerea fusese groaznica insa, cativa studenti band prea mult si facand mare valva, atragand atentia profesorilor care oprira petrecerea imediat. Colega ei de camera, care bause prea mult se lasa dusa inapoi la caminul fetelor de catre iubitul ei, iar Miranda fu nevoita sa se intoarca singura. Inca il mai avea pe Roger in minte, felul in care venise la ea la poarta caminului de baieti, imbracat in costum si cu parul dat pe spate, gelat. Era incantator, cu o voce groasa dar care ii incanta auzul. Era tanar, nu avea nici un rid sau vreo imperfectiune pe chip, cu un corp suplu si o constructie inalta si masiva care ar face orice fata sa saliveze. Emotiile pe care le simtise in acea prima noapte, cand ii lua mana sarutand-o si rugand-o sa ii permita sa o insoteasca inapoi la caminul de fete, nu le va uita niciodata. Vorbisera tot drumul spre caminul de fete, vorbisera despre ei, despre familiile lor, despre facultate si despre planurile de viitor. Fu prima oara cand Miranda se indragosti, acelasi lucru fiind valabil si pentru el. Dupa inca cinci ani, mai fericiti ca niciodata, se casatorira, facand o nunta mare. Apoi, inca o fericire aparu in viata lor, nasterea lui Harry, iar la un an dupa urma nasterea Mirei.

Aveau aproape 45 de ani acum si 19 ani de casatorie. Dar Miranda acum nu isi mai putea aduce aminte nimic din cei 19 ani de casatorie. Acum, privindu-si sotul alaturi de o alta femeie care il numise iubitul ei, uita pur si simplu totul. Uitand chiar si de pungile de cumparaturi care cazusera, imprastiind produsele pe toata strada, se intoarse pe calcaie dorind sa plece de acolo cat mai repede.

  —Miranda, scumpo! Stai! Vocea lui se auzi cu ecou in mintea Mirandei si mana lui care o prinse pe a ei parca o arse. Se zmuci cu putere si fara sa vrea, se intoarse spre el. Privirea lui vinovata si plina de regret si teama o scarbea.

  —Sa nu indraznesti sa imi mai spui asa, Roger! Sa nu indraznesti! Vocea ei era plina de o furie de care nu stia ca ar putea exista si ca ar putea-o atinge. Roger isi stranse buzele si ochii lui ii cautara pe ai ei.

  —Miranda, iti pot explica!

 —Ce sa imi explici? Sa imi explici cum stai tu pe strada asta cu alta femeie, facand cine stie ce? Nu, nu vreau sa aud! Tipa si incerca sa se smuceasca din nou, dar mana lui o stranse si mai tare, astfel incat sa nu poata pleca nicaieri. 

  —Miranda te rog! Doar stai putin! Dar Roger nu mai avu sansa sa continue. Mana libera a Mirandei se ridica si il plesni cu putere pe Roger, care din cauza socului ii dadu drumul la mana si se impletici un pas in spate. Miranda ramase si ea socata de propriile ei actiuni. Nu lovise niciodata pe cineva, cu atat mai putin pe sotul ei. Nu ii daduse motive niciodata sa il loveasca. Si chiar daca i-ar fi dat, se astepta sa ii dea in tinerete, nu acum cand erau casatoriti de 19 ani si aveau doi copii. Dar socul ii trecu repede, furia aparand din nou. 

  —Sa nu te prind ca ma mai atingi, ca mai vorbesti sau te apropii de mine sau de copii! Sa nu imi mai apari in cale, Roger, altfel sun la politie! Si cu o ultima privire spre Roger care statea cu gura cascata privind-o si spre femeia blonda din spatele lui care o privea cu soc si furie, se intoarse pe calcaie si porni spre iesirea de pe straduta. Cand iesi din nou in lumina soarelui, se refugie sub un copac departe de ochii lumii. Cu mainile tremurande de soc si lacrimile curgandu-i pe obraji, isi scoase telefonul din geanta si cauta numarul Mirei, apoi il apela.