Capitolul 14: Damian

1.3K 107 4
                                    

      Deşi ar fi vrut să îi spună câteva acelei vrăjitoare, Damian decide să se facă dispărut prin portalul din conac. Putea pur şi simplu să treacă între lumi, dar îi consuma energie şi ar suporta mai bine sentimentul arzător al portalului decât să îşi mai consume un gram de energie. Era prea epuizat.

      Peretele greoi se închide în spatele lui, căci Ekaterina avea treburi urgente de rezolvat şi îl lasă singur în acea încăpere construită cu multe secole în urmă. Pentru o secundă, gândul că ar putea pur şi simplă să stea acolo şi să se piardă pentru o bucată de timp, îi străfulgeră mintea. Nu credea că ar putea auzi ceva de acolo, deşi îşi doreşte nespus să ştie ce se întâmplă la întrunire.

      În final, îşi spune că nu are rost să stea pur şi simplu şi trece fără ezitare prin oglindă. Închide ochii şi aşteaptă adierea vântului slab să îi mângâie fața, însă nimic nu se întâmplă.

      Damian deschide ochii nedumerit şi constată că priveliştea balconului dispăruse cu totul şi se trezeşte direct în interiorul bibliotecii. Când îşi întoarce privirea, dă de o mare oglindă, ce seamănă mult cu cea din conacul Malikov şi de care nu îşi aminteşte prea bine.

      Ciudat... De ce ar fi schimbat Malakai portalul, când nu mai este folosit de ceva vreme? Doar el mai trecuse prin acesta, cu câteva zile în urmă şi nu crede că asta este un motiv suficient.

      Trece peste aceste întrebări interminabile şi apasă butonul ce îl cheamă pe servitor, căci fratele lui era de negăsit şi nu se obosea să îl caute personal prin palat, fiindcă ştia că nu are să îl găsească.

      Peste câteva clipe, forma întunecată a unui om se apropie cu repeziciune şi se înclină în faţa prinţului.

      — M-aţi chemat, Alteţă! servitorul spune.

      — Da, mărturiseşte Damian. Unde este fratele meu?

      — Prinţul moştenitor a plecat acum un ceas şi ne-a informat că nu se va întoarce cel puţin alte trei ceasuri.

      Damian se încruntă şi se cufundă în alte întrebări fără răspuns. Malakai nu prea pleacă din palat sau din jurul lui, căci avea multe alte treburi de rezolvat. De când renunţase să păşească în lumea pământească, fratele lui se izolase într-un anume fel, în acest palat poleit cu pietre preţioase, pentru a nu putea tânji după amintiri.

      — A spus cumva unde s-a dus? Damian întreabă.

      — Nu, prinţul meu!

      Damian îi face semn servitorului că poate pleca şi merge către barul mic de lângă canapele, pentru a-şi turna ceva de băut.

      Unde putea pleca Malakai, în plină zi, fără să anunţe pe nimeni, probabil şi fără gărzile regale? Nu mai făcuse astfel de lucruri de pe vremea când... Păi... De pe vremea când studia pentru coroană împreună cu Ekaterina. Doar atunci se plictiseau în timpul orelor şi decideau să scape de sub privirile tutorilor şi să plece, doar ei ştiind unde.

      De când lecţiile au luat sfârşit, Ekaterina a primit greutatea coroanei şi vremea ca Malakai să devină rege se apropie, el a devenit precaut, izolat, responsabil.

      Dacă află că cerberul acela imbecil, are ceva de-a face cu plecarea subită a lui Malakai, Damian jură că îi va sparge maxilarul acela cu care rânjeşte aşa insuportabil.

      Decide să îşi aleagă o carte din biblioteca vastă şi se aşează pe canapea, aşteptând oricât este nevoie pentru fratele său, căci nu avea nimic mai bun şi nu voia să se întoarcă pe pământ, unde s-ar măcina singur cu întâlnirea de la conacul Malikov.

Coroana întunericuluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum