Coroana întunericului

Capitolul 28: Malakai

      —  De ce ai crede că ascunzând adevărul ne-ai proteja?

      Vocea Ekaterinei sună frântă şi probabil că era obosită. Îşi lăsase capul pe spătarul canapelei şi privea tavanul din lemn. Se cufundaseră ore întregi în pagini vechi şi texte în latină, istorie şi minciuni, doar ca să dea de aceleaşi poveşti spuse de mii şi mii de ori.

      Malakai îşi ridică încet privirea din paginile unei cărţi voluminoase, iar Damian îl surprinde, fiindcă stăteau aproape unul de celălalt. Cearcănele din jurul ochilor săi strigau a epuizare, însă faţa îi era serioasă, fiindcă Ekaterina lovise cu nişte cuvinte ale cărei înţelesuri nici ea nu le ştie pe deplin.

      Malakai clipeşte de câteva ori şi face contact vizual cu Damian. El ar fi vrut să îi spună lui Malakai să renunţe şi să se odihnească pentru câteva ore sau poate era doar dorinţa lui Damian, de a pleca, care vorbeşte în el. Era de dimineaţă aici şi probabil că jos era deja seară. Ura cu toată fiinţa lui că aici era aceeaşi lumină bolnăvicioasă ori de câte ori se uita pe ferestre.

      —  De parcă e ceva de care trebuie să ne protejeze, Ekaterina continuă. E istoria lumii noastre, merităm să o ştim. Preferă să ne vadă cum ne sfâşiem între noi, decât să accepte pacea.

      —  Ceea ce nu cunoaştem ne sperie, Malakai răsfoieşte paginile cărţii lui. Dacă ar lăsa o astfel de lume să existe, puterea li s-ar scurge printre degetele. Iar când ai reuşit să strângi controlul în mâinile tale, îţi e imposibil să îi dai drumul.

      —  De ce ai vrea control, când gustul haosului e atât de dulce? Ekaterina întreabă.

      Ekaterina îşi ridică capul şi îl priveşte direct pe Malakai. El se străduie mulţi ani să stăpânească controlul, iar acum nu îşi permitea nici o greşeală care l-ar putea face să îl piardă. Ekaterina era o furtună, el i-o spusese, iar încătuşarea controlului nu părea să fie ceva ce o atrage. Malakai trebuia să înţeleagă, nu o va putea stăpânii niciodată, iar în momentul în care va înţelege că ea este singura asupra căreia nu are control, atunci vor reuşi să fie pe aceeași pagină.

      Ekaterina îl zăreşte pe Damian privind, cu colţul ochiului, pe fereastra de lângă uşă. Încă nu îi plăcea să zăbovească pintre lumi prea multă vreme şi dorinţa lui de a pleca era mai mult ca evidentă. Erau prinși acolo de câteva ore bune, ceasuri întregi.

      —  Poate că ar trebui să încheiem aici, Ekaterina spune.

      —  Da, e cam târziu! Damian o aprobă.

      Îşi plimbaseră privirea prin fiecare pagină pe care o avuseseră în mână. Nu lăsaseră un singur cuvânt necitit şi au încercat să completeze întreaga legendă cu bucăţi pe care le găseau în alte cărți sau cu alte aliniate din papirusurile vechi. Nimic nu se lega şi ceva parcă lipsea. Era o situaţie greu de înţeles.

      —  Ce avem până acum? Ekaterina întreabă către Malakai.

      — Cam aceeaşi variantă, el răspunde. În timpul Apocalipse, fiecare specie care trăia pe pământ a ieşit la iveală din umbră, iar îngerii au căzut pe pământ plătind pentru păcatul comis. După ce Lumea Veche a fost distrusă, au rămas prea puţini din fiecare specie. Ştiau că o să moară în curând dacă nu fac ceva. În cele din urmă au ajuns de acord să vindece pământul împreună, fiindcă singuri nu ar fi supravieţuit. Aşa au luat naştere Primii Înţelepţi. Un reprezentant din fiecare specie, care asigura pacea dintre specii. La început, facţiunile au fost foarte izolate, fiindcă nu cunoscuseră atâta vreme decât propriul lor sânge. Cu vremea, vampirii au avut nevoie de oameni să supravieţuiască, lupii de vrăjitoare pentru a ţine sub control transformarea dureroasă, oamenii de leacurile lupilor, îngerii de sângele elfilor şi cu fiecare zi apăreau tot mai multe. Au fost nevoiţi să depăşească graniţele propriei case şi să convieţuiască. Nu a fost mereu pace, dar înţelepţii s-au străduit să facă tot le stătea în putere să menţină un echilibru. Când totul a început să scape de sub controlul lor, au găsit o cale. Au făurit trei coroane, fiecare cu câte un cristal întipărit în argintul fierbinte al acesteia. Piatra conţinea sângele speciilor, peste care domnea, în el. În cinstea Lumii Vechi, înţelepţii au numit vampirii, lupii şi vrăjitoarele, sânge. Îngerii căzuţi, cerberii şi elfii erau sufletul, iar omul trupul. Au sacrificat o femeie a Vechii Lumi, cu puteri ale paranormalului şi au folosit vrăjitoarele pentru a-i transfera darurile în fiecare din cele trei pietre. Femeia putea citi dincolo de cuvinte şi vedea prin aure. Astfel că au pus vrăjitoarele să stoarcă culoarea din pietre şi se spune că aceste cristale vor prinde viaţă atunci când cel demn, să conducă pentru fiecare element, va purta coroana pe capul său. Cristalele îl vor recunoște prin prisma darurilor femeii sacrificate.Dar pietrele au dat greş, iar conducătorii nu au fost cei demni de coroană, aşa că elementele s-au răzvrătit una împotriva celeilalte, iar înţelepţii s-au văzut nevoiţi să distrugă cristalele şi să înfiinţeze Alianţa. Primii Înţelepţi au blestemat speciile şi au prevestit şase semne, la finalul lor, elementele se vor distruge una pe alta, plătind pentru că nu au respectat pacea de atunci.