Coroana întunericului

Capitolul 17: Selena

      Vampirii coborau scările încăperii unul câte unul, fiecare cu câte o canapea în mână, veşminte sau decoruri. Ekaterina amenaja măreaţa sala de şedinţa într-o cameră mai confortabilă. Canapelele împrejmuiau cercul în interior, iar între ele aşezase o masă prelucrată din lemn întunecat.

      Ferestrele erau curăţate cu iscusinţă de câteva servitoare, iar lumina intra blândă prin geamul gros. Ekaterina se apropie de ele, admirând pădurea de la înălţimea conacului, în timp ce femeile plecau.

      — Înţeleg că vei găzdui multă vreme moştenitorii, Damian se apropie din spatele ei.

      Încă nu procesase bine toată vestea despre alianţa secretă dintre vampiri şi îngeri. Încă nu ştia cum să se simtă către fratele lui sau către regină, dar ştia că trebuie să fie alături de ei. Orice s-ar întâmpla, Malakai încă este fratele lui şi aşa va fi mereu.

      Văzând cum Ekaterina transformă camera serioasă de şedinţe într-o încăpere primitoare, gândul îi apare în minte imediat.

      — Va fi un război lung, Ekaterina mărturiseşte.

      Damian oftează în timp ce priveşte razele reci ale soarelui încercând să răzbată într-un răsărit de toamnă. Aruncă o privire către ceasul de la mâna lui şi ridică privirea.

      — E timpul ca moştenitorii să sosească.

      — Deja?

      Ekaterina îşi întoarce privirea către el şi oftează scurt. Se întoarce şi începe să brăzdeze camera.

      — Ce ar fi să le aştepţi tu pe Rose şi Selena în timp ce eu întâmpin lupii? regina îl întreabă.

      — Crezi că e o idee bună? Damian se uită nesigur la ea.

      — Cred că Rose o va face pe Selena să se simtă confortabil în preajma ta.

      Damian încuviinţează din cap şi o urmăreşte pe Ekaterina până jos, pe treptele vechi, de parcă ar coborî într-o temniţă medievală, cu becurile ce se aprind din senin în pereţii bătrâni. Ceva din el, îi spune că ar vrea ca Rose să ştie toată această poveste. Să aibă cui să îi povestească şi de la cine să primească un sfat, dar mintea îi spune că nu îşi permite să o transforme într-o ţintă. Va trebui să o mintă, ca pe toţi ceilalţi, aşa cum Ekaterina făcuse şi cu el, aşa cum fratele lui încerca să îl protejeze.

*

      Întunericul nopţii adânci transforma pădurea într-o scenă sinistră. Luna plină lupta cu putere să lumineze cerul mai noros. Singura sursă de lumină din codrul bătrân era focul mic din centrul poieniţei. Trosnetele lemnelor arse de căldura asupritoare încântau sunetul sensibil al Ekaterinei în timp ce privea, din spatele copacilor, cum vrăjitoarele îşi făceau apariţia în pelerinele lor negre şi cu voalul ce le acoperea faţa.

      Mai nimeni nu ştia cum vrăjitoarele îşi performă ritual, fiindcă nimeni nu era interesat de intimitatea lor, astfel că Selena fusese de acord, la ultima întrunire, cu propunerea Ekaterinei de a purta voal pe faţă.

      Auzul pornit al reginei simte roțile maşinii regale, urmate de vehiculele gărzilor regale, cum se opresc undeva în adâncul pădurii. Rose coboară din maşina regală, respectând cu sfinţenie planul. Mersul ei supus, dar totuşi elegant îl inima pe cel al Selenei şi nu se vedea o urmă din trăsăturile ei prin acel material negru din jurul feţei. Capul ei plecat se ridică pentru un moment în timp ce se uită împrejur şi se opreşte în jurul focului.