Coroana întunericului

Capitolul 38: Ekaterina

      — Ce?

      Luna sare din locul ei şi rămâne în picioare, privindu-mă cu ochi mari.

      Trebuia să mă aştept la asta, dar eram prea obosită ca să pot lua în calcul toate posibilităţile, mai ales să suport impactul reacţiilor lor.

      — Lucius mai avea puţin şi îmi omora fratele! Luna strigă.

      Eu cred că exagerează, fiindcă Sebastian l-a lăsat pe cerber să lovească în el pentru a-i distrage atenţia. Fratele ei e unul dintre lupii cei mai puternici ai speciei. Ea exagerează acum pentru a mă face pe mine să mă simt vinovată. Ştiu că nu am decis asta cu ei, dar ştiam că nu vor fi de acord.

      — Luna, linişteşte-te puţin! Rose îi spune cu o voce calmă şi o îndeamnă să se aşeze la loc.

      Luna se conformează şi rămâne cu privirea la Rose. Probabil că s-ar fi enervat şi mai tare dacă s-ar uita la mine în continuare.

      — Ekaterina ne-a explicat deja, Rose spune. Bătălia asta, între noi, nu îşi are rostul şi trebuia să îi punem capăt.

      — Trebuia să fie Lucius? Luna se întoarce către mine.

      — Elfii nu sunt prea puternici, eu îi răspund. Voiai să negociez cu Malakai?

      Luna îşi lăsă privirea în jos şi se retrage în canapea, fiindcă înţelegea că nu am avut altă variantă. Cel puţin în ochii lor nu am avut.

      Respir adânc în timp ce gândurile încep să mă copleşească, exact în momentul în care nu aveam nevoie să fiu cu mintea în altă parte. Damian a putut să stea mereu de partea mea, fără să îl tragă cineva la răspundere, fiindcă este al doilea fiu. Dar noi, moştenitorii, ne-am străduit mereu să menţinem o faţadă perfectă a speciei noastre şi să ţinem în umbră adevărata noastră viaţă.

      Cerberii, vampirii, îngerii căzuţi... Sunt singurele specii pe care Alianţa nu a pus mâna, dar s-au chinuit încercând. Fiecare eşec i-a înrăit şi a întărit setea după puterea noastră. Ar face orice să ne aibă sub controlul lor, aşa cum au făcut cu ceilalţi.

      Elfii era cândva doctorii întregii noastre lumi. Teritoriul lor era unul vesel şi plin de compasiune, de leacuri neîntâlnite şi de o altfel de magie. Însă Alianţa i-a zdrobit şi au pus pe tron o familia care a putut să fie sub mâna lor de fier. Nimic nu a mai fost la fel, iar acum elfii nu mai sunt puterea ce erau odată. Nu a rămas decât un nume şi o amintire.

      Tata, Mordecai, regele îngerilor şi Ash, regele cerberilor, ei nu ne-au vorbit în special despre legătura speciilor noastre, ultimele rămase. Tata m-a învăţat doar să le respect şi să ştiu cum să negociez în spatele cortinelor. Dar mamele noastre au pus mereu preţ pe această legătură, una care nu trebuia niciodată să se rupă.

      Nu trebuie să lăsăm Alianţa să ştie că ne suntem alături. Când vor lovi în unul, ceilalţi vor fi acolo să îi distrugă din umbră pe înţelepţi. Departe de ochii celorlalţi, noi ne menţineam propria noastră pace, negociam şi ne aprovizionam reciproc. Era o lume a noastră, departe de haosul Alianţei, însă totul a început să scape de sub control când părinţii mei au murit.

      Eu am rămas cea care trebuia să menţină puternică această legătură şi să nu dezlege partea vampirilor. Dar am crescut slăvind această minciună, că ne suntem indiferenţi, încât a început să devină un adevăr. Eu şi Malakai ne-am îndepărtat, deşi eram conştientă că vampirii au nevoie de îngeri şi invers, dar nu puteam să o văd atunci. Eu şi Lucius am început să ne urâm cu adevărat şi am uitat că trebuia să fie doar o mască. Malakai nu a fost niciodată în legătură cu Lucius, dar l-a avut lângă el doar pentru că voia să aibă grijă de Damian.