Coroana întunericului

Capitolul 45: Malakai

      Zăpadă.

      Aerul îngheţat de decembrie îi atinge pielea pentru prima dată după câţiva ani buni. Sângele îi fuge în vene, iar adrenalina îi gonește în suflet. Când coroana şi-a ocupat locul pe capul său, a fost precum toată puterea făcea acum parte din el. Avea lumea în mâna sa şi avea de gând să nu uite niciodată acest sentiment.

      Acum, după atâţia ani, pune piciorul pe pământ fără să încalce vreo promisiune. În schimb, îşi purta titlul de rege aproape de inimă. Da... Aproape de inimă, ceva de care nu credea că se va mai folosi vreodată.

      Malakai se teleportează în câmpurile de lavandă ale conacului îngerilor. Voia să coboare pe pământ simţind mirosul lor sublim într-o zi rece de iarnă. Când iese din seră, fulgi mici de nea se învârt în aer, prevestind începutul unei lungi ierni albe.

      Malakai îşi ridică privirea către cer, uitându-se la lumea de unde tocmai venea şi de care se săturase până peste cap şi îşi coboară capul purtând un zâmbet larg. Îşi deschide palma şi prinde câţiva fulgi de zăpadă care se topesc imediat în mâna sa. Ar fi statat acolo toată ziua, lăsându-se pierdut în timp. Ar fi privit în continuarea zăpada coborând din înaltul cerului şi şi-ar fi limpezit gândurile, căci mintea lui încă era prinsă în propria furtuna. Dar timpul nu îi permitea şi de acum trebuie să fie conştient de el tot mai mult.

      Când Malakai urcă în conac, Damian şi Rose erau în salon luând masa de dimineaţă, însă vâlva dintre slujitori îi atrage atenţia prinţului şi îşi părăseşte locul pentru a inspecta. Rose îi urmează, fiind deasemenea curioasă de ce se petrece.

      În salonul de la intrare, Seofis, cancelarul pământului ajunsese deja în fața uşilor şi se înclină adânc în faţa regelui. Damian zâmbeşte scurt când îşi zăreşte fratele.

      — Dacă ştiai că regele binevoieşte să mă viziteze, Damian îi spune cancelarului său, de ce nu m-ai anunţat şi pe mine?

      — Naber mi-a specificat să ţin secret această informaţie, Alteță.

      Damian aproape că uitase de Naber, însă trebuia să ţină cont de el. Acum că devenise cancelarul personal al lui Malakai, aşa cum îl slujise pe tatăl lor înainte, şiretenia şi mintea ascuţită pe care o avea trebuiau să îl ţină în priză pe Damian. Va fi mai greu să dea de Malakai de acum înainte sau să îi afle planurile. Naber e un iluzionist foarte priceput.

      — Înţeleg, Damian spune zâmbind scurt. Nu crezi că abuzezi de titlul tău? îşi întreabă fratele.

      — Ceea ce cred e că e de datoria regelui să facă o vizită pământului după încoronare, Malakai răspunde.

      — Sunt sigur că nu ai alte motive, Damian îi spune şiret.

      — Damian, Rose intervine, nu îţi mai ţine fratele în uşă ca nişte străini! Majestate!

      Rose face o reverenţă în faţa lui Malakai, ceea ce îl împinge pe Damian să îşi dea ochii peste cap iar pe Malakai să zâmbească subtil la reacţia fratelui său. Ştiau amândoi că venise pe pământ din pură inițiativă, din motive personale. Nu avea nimic a face cu coroana şi de acest lucru probabil se prinsese şi Rose, dar era amuzant să îl vadă pe Damian, ce îşi spunea mereu punctul de vedere, redus la tăcere de către o fiinţă atât de firava şi fină precum prinţesa.

      — Fie ca domnia ta să fie prosperă, Majestate! Rose îi urează.

      — Haide, nu îl mă ridică atât în slăvi! Damian îi ia mâna lui Rose şi o pune în jurul braţului său. Cred că îi ajunge!