jeff the Killer: dragoste adevarata (EDITARE)

Căutarea

După ce mă trezesc dintr-un somn adânc și neliniștit simt ca îmi bubuie capul. Realizez ca sunt legata de un scaun și încă sunt legata la ochi și am gura lipita. Nu se aude nimic împrejur și nu simt nici o prezenta în preajma mea.

La un moment dat aud cum se deschide o ușă dim metal care scârțâie destul de tare. Niște pasi înfundati se aud în toată camera. Il simt cum se apropie de mine.

Nu știu ce sa fac, sunt neajutorata în fata acestui individ psihopat. Sunt o simpla ființă prinsa intr-o cușcă care așteaptă sa își piardă viața în fata pradatorului.

Il simt. E în fata mea și știu ca se uita insistent la mine. Își plimba degetele pe obrazul meu. Are niște degete fine dar reci...foarte reci. Dacă nu îi auzeam respirația care răsună în întreaga încăpere puteam sa jur ca e mort.

Își retrage mana și se da înapoi câțiva pași. Uimita, imi dau seama ca nu mai am masca aceea pe față. Cum a făcut asta? Mă întreb în sinea mea Uimita de ce a făcut.

Pana sa mă obișnuiesc cu lumina difuza din camera nu prea pot sa îmi dau seama ce e în jurul meu sau unde sa afla acest individ nemernic. Dupa ce mă obișnuiesc cu lumina îl văd. Dar nu îi pot deosebi trăsăturile feței. Sta pe jumătate în umbra lăsând la vedere doar picioarele.

-De ce m-ai adus aici? Murmur eu sfioasa.

Dupa careva secunde bune se decide sa răspundă.

-Pentru ca îmi place sa mă uit la tine. Ești frumoasă Julia.

De unde dracu' îmi știe numele? Mă întreab eu singura.

-De unde îmi ști numele?

-Stiu totul despre tine. Spune el calm.

-Și tu cine ești? Întreb eu curajoasă.

-Nu cred ca ti-ar pasa.

-Ba sa ști ca eu chiar vreau sa știu cine ești.

-Chiar dacă mă rogi tot nu o sa îti spun.

Nu mai am ce sa îi spun. Stau legata și mă uit la el. Se apropie de mine. Tot nu reușesc sa îi văd fata. Văd cum îmi face cu ochiul apoi pleacă fără sa spună ceva.

POV JEFF

Nu cred ca Julia a plecat fără sa spună! Pai normal ca a plecat dacă tu ai enervat-o! Mă dojeneste enervanta mea voce. Dar dacă stau sa mă gândesc cred ca are dreptate. Chiar am fost prost când m-am dus la ea.

In sfârșit apare și Slender. Dupa ce coboară scarile plecam în căutarea ei. Oare unde poate fi o fata nervoasa care a plecat de acasă?

Începem sa cutreieram întreaga padure dar nimic. Nici o urma de Julia.

-Și acum ce facem? Îl întreb eu pe Slender.

-Chiar nu știu. Nu știu de unde sa începem sa cautam. Poate fi oriunde.
-Eu nu cred ca ar fi putut sa dispară așa dintr-o data. Ceva trebuie sa i se fi întâmplat.

-Chiar dacă i sa întâmplat ceva nu mă las pana nu o găsesc. Spune el puțin iritat.

Eu încep sa caut prin padure chiar dacă nu știu de unde sa încep. E vina ta! Îmi spune vocea interioara care are o expresie acuzatoare. Nu mă mai gândesc la ce îmi spune și continui sa o caut. De ce oare a plecat de acasă? Putea sa spună măcar.

Slender își folosește tentaculele ca să se urce în copaci și sa vadă mai bine peisajul. Dar chiar și așa, tot nu găsim nimic.

POV JULIA