Monstrul

II. Servitoarea

             Lacrimile amare ii curgeau pe fata oboaita. Ajunse la concluzia ca nu putea scapa, casa era mare, cu paznici la fiecare iesire. Spatele ei prinsese o culoare de un mov aprins, combinat cu putin galben mustar. Fiecare miscare ii provoca o durere enorma; statea întinsă pe pat,  cu spatale in sus si-si inneca amarul într-o perna alba.
               Tresari puterrnic cand pe usa mare intra o femeie de varsta a doua, cu o tava plina de mancare. Ultima ei speranta era bunatatea acesteia, desi risca din nou sa-l enerveze e monstrul care-i provocase atat rau în mai putin de o ora.
              -Va rog, ajutati-ma sa ies! suspina, privindu-i ochii nepasatori ai doamnei.
               Fata ei imbatranise frumos, ochi mari si negri, par alb si carunt, cearcanele muncii depuse erau nenumarabile. Era îmbracata cu o rochie alba, calcata la dunga, peste care avea un frumos sort albastru, care se termina într-o frumoasa dantela.
             -Nu e asa rau precum pare! Iti vei implini destinul si dupa totul va fi bine!
            Vocea ei era ragusita si trista. Privirea ii era pierduta, dandu-si seama ca probabil vorbise mult prea mult decat ii fusese increditat. Totul era ambiguu pentru toti servitorii, aveau voie sa comunice intre ei, dar sa nu vorbeasca despre tot ceea ce se intampla in casa.
              Stomacul ei urla dupa hrana, dar incapabilitatea de a se misca ii oferea o problema majora in activitatea ei. Cu greu ciugulise ceva din ce-i fusese adus, dar era îndeajuns de mult pentru a o satura-o pe moment.
            -Imbraca-te! tuna o voce groasa, aruncand pe pat o rochie.
               Inima ii statu in loc si ochii ei se umezira rapid: :de ceea ce se temea nu putea scapa.
               Cu greu se intinse spre ea, spatele ei trosnind. Astepta sa i se ofere putina intimitate, dar frica era mult mai mare decat demnitatea. Fara sa scoata o vorba, isi dadu jos hainele vechi si le imbraca pe cele noi, obrajii ei inrosindu-se la fiecare miscare pe care o facea.
               Nu era o femeie urata, parul ei lung si negru ii atingea coapsele, modelate in cel mai frumos fel. Avea forma de clepsidra, cu talia subțire, cu bust mediu si posterior ce atrăgea priviri perverse din partea masculilor insetati.
              Era o femeie pudica, invata cu frica de Dumnezeu. Nu avea activitati obisnuite, ca cele pe care le aveau adolescntii din zilele de azi. Ea nu iesea in cluburi si nu se destrabala prin moluri, alegand tot ce era mai scump. Era modesta, frumoasa la corp, cat si la suflet.
             -Ai un fund frumos! o complimenta indiscret, neputand sa-si ia ochii de la corpul ei delicat. Si apropo, numele meu este Edward, dar imi poti spune Harry!
              Din buzunarul pantalonilor scoate o cutiuță mica din metal. Lichidul maro mirosea îngrozitor, dar se pare ca nu-l deranja prea mult pe barbatul din fata ei, dar ei i se parea respingător.
              -Crema din floarea diavolului, iti va vindeca spatele! o lamuri, apropiindu-se calm de ea.
            Ii desface putin fiermoarul, o mana de a lui asezandu-se usor pe talia ei subtire. O trage spre el, respiratia lui suflandu-i in ceafa. Trupul acesteia tresari, simtind cum camera se micșorează in jurul lor. Nu stia daca era frica sau daca ii placea atingerile omului.
             Alifia trebuia aplicata pe coloana, scoțând de la Janett un geamat lung de durere. Degetele lui mari se plimbau usor peste spatele ei, in timp ce buzele lui ii sarutau gatul fin. Fata înghite in sec si se lasa purtata de mangaierile acestuia, inchizandu-si ochii. Durerea aproape ca dispărea; spatele ei se vindeca in mod miraculos.
               -Nu vei mai avea probleme cu el! ii sopti in ureche, incheindu-i inapoi rochia.