Monstrul

XX.Nimic

Privea absentă tavanul camerei. Încă se gândea ce putea fi atât de important după acea ușă încât să nu poată să intre.
Noaptea deja se așternuse peste ținut. Singurul sunet care se auzea erau cântecul greierilor, care spârgea liniștea infiorătoare. Sursă de lumină era Luna și prietenele ei stelele, care țineau locul felinarelor. Afară nu era frig, bătea puțin vântul.
Știa că la ora douăsprezece gărzile își schimbau tura. Avea exact cinci minute să meargă până la parter și să își potolească curiozitatea.
Hotărî că cel mai bine ar fi să meargă desculță pentru a nu face gălăgie. Podeau era rece și-i înghețau picioarele.
Coborî cu teamă scările și răsuflă ușurată când ajunse la destinație. Vocile unor bărbați se auzeau de la etajul la care avea ea camera, deci era posibil ca paznici să înceapă deja făceau schimbul. Mai avea în jur de trei minute până terminau de predat armele.
Apăsă pe clanță. Respirația i se opri pentru câteva secunde, timp în care un clinchet se auzi. Ușa se deschise.
-Ce cauți aici?
Era un deja vu. Din nou fusese prinsă de cineva și acel cineva era Harry. Probabil era supărat din cauza comportamentului copilăros de care dăduse dovadă. I se spuse, indirect, ca nu avea voie să intre acolo.
-E-eu....
Încerca să alcătuiască o propoziție dar era imposibil. Singura haină care-i acopereau corpului omului din fața lui erau o pereche de pantaloni din bumbac, care atârnau neglijent de șolduriele lui.
-Te mai întreb odată : ce cauți aici? E foarte târziu și ar trebui să dormi!
-Am vrut să văd ce e aici! lasă privirea în jos, fiind intimidată de privirea lui insistentă.
-Gedda a avut un motiv întemeiat pentru care nu ți-a prezentat această cameră! Eu i-am spus să nu o facă!
Ochii deja o înțepau din cauza lacrimile ce erau pe cale să cadă. Vorbea răstit cu ea și nu-i plăcea. Chiar dacă se sărutaseră, era încă un necunoscut pentru ea, o enigmă pe care nu o putea descifra. Tremura din cauza frigului care-i intrase în oase.
-Dacă ești atât de curioasă, de ce nu intri să vezi?
Gura i se deschise larg. Era în culmea fericirii, chiar dacă nu știa cu adevărat dacă vorbise ironic sau nu.
Se întoarse cu spatele la el, trase aer în piept și intră. Era întuneric beznă și scânci când întrerupătorul fusese apăsat și se lumină brusc. Își închise ochii pentru câteva secunde, ca apoi să-i deschidă. Camera era goală, fără geamuri, fără pat, fară dulap și fără uși, înafară de cea pe care intrase.
-Impresionată?
Nu. Era foarte dezamăgită. Riscase mult pentru a ajunge aici și ce să vezi, nimic.
-Cred că am să plec! șoptește și iese fără să spună un cuvânt.
-Cred că ar trebui să vin cu tine dacă vrei să intri în cameră!
Îi prinse șoldurile și o ridică în brațe ca pe o mireasă. Trupul lui era foarte cald.
Urcă scările lent, parcă trăgând de timp.
-Îmi poți spune cum ai reușit să scapi de gărzi?
-Făceau schimb de ture! răspunde simplu.
------------------------

♤ Copertă făcută de -Ademonar