Monstrul

XXIV. Familie

             Dacă știa că nu s-ar face de rușine, ar căsca gura de uimire. Cei doi își îndreaptă privirea spe masa unde aveau să cineze și zâmbesc mulțumiți.
             -Se pare că mereu voi sta în capătul mesei! rânji badjocoritor Luvifer și se așeză pe scaun, fără a-și ajuta soția să se așeze.
              Nu voia să gândească pentru că auzise de la profesoara de religie că el putea citi gânduri. Chiar dacă avea mii de întrebări, își înfrână curiozitatea.
               Se simțea prost pentru că nu era îmbrăcată la fel de extravagant ca ei.
             Spre mirarea ei nu îi era teamă, simțea că ea îi putea face mult mai mult rău decât el ei.
            Se mișcă mecanic lângă bărbatul furios. Zâmbind răutăcios spre tatăl lui, îi trase scaunul Janettei galant.
           Nu dură mult până când slujnicele umblau de colo-colo pentru a pregăti o cină pe placul lor.
            -Cum te cheamă, drăguța? o privi degajat bărbatul, pocnindu-și degetele mâinilor.
             -Janette! răspunse hotărâtă.
           Primea priviri pline de ură de la soția lui, a cărui nume nu-l reținu. Probabil era paranoică dar observă că și Harry o privea urât pe ea. Nu semănau deloc între ei, poate puțin cu Lucifer, dar în rest era total diferit.
            Tăie cu cuțitul din argint bucata care era așezată în farfuria ei și o băgă în gură. Avea un gust Dumnezeiesc, nu gustase așa ceva în viața ei.
           -E carne de om! se înecă dar înghiți, ca apoi să bea rapid un pahar cu apă. Am glumit, ce credulă poți fi! Așa sunt toți îngerii! râde.
          După părerea ai arăta ca o focă, doar că mai trebuia să bată din palme. Obrajii i se înroșiseră rapid și lăsă furculița jos.
          -Mănâncă, iubito! E carne de miel! îi șopti Harry.
             Palma lui mare se așeză pe piciorul ei stâng și începu să facă cerculețe. Probabil o făcea pentru a se calma.
            -Voi fi nepoliticoasă adresându-vă întrebarea aceasta, dar sunt foarte curioasă de fire. Dumneavoastră chiar l-ați întâlnit pe Dumnezeu?
               Bucata de cartof pe care o înghițea îi rămăsese în gât. Fața i se albi instantaneu și se ridică, scaunul scârțâind pe gresia neagră.
                -Noi plecăm! pocnește din degete și cei doi dispar.
                 Tacâmurile pe care le ținea femeia se izbiră brutal de masă. Își întoarse privirea spre Harry și-l privi speriată.
                 -Scuze, nu am vrut să-l supăr în vreun fel!
                  -Ce față a făcut! râde.
                 Se apropie de ea, distanța dintre ei fiind milimetrică. Își lipi brutal buzele de ale ei. Mâinile ei trag de rădăcinile părului acestuia.
               -Aș putea să dorm cu tine? îi sărută lobul urechii.
                  Ea tremură încet și aprobă rapid din cap. Avea să fie o noapte plină.