Monstrul

XIII. Chibrit

           Se distrase pe cinste cu blonda de aseară și nu avea niciun resentiment, până acum.
         -Iubitule! vocea pițigăiată a fetei îi răsună în urechi.
         Clipi des și o împinse de pe pat. Ura ca o femeie necunoscută să doarmă în pat cu el.
           -Pleacă! o privi cu ură.
           Ea pleacă capul și-și adună hainele de pe jos, pe care rapid le îmbracă.
           În sufletul ei era rănită, dar corpul ei urla de fericire.
            Peste câteva ore trebuia să se întâlnească cu consiliul pentru a discuta câteva detalii despre evenimentul pe care-l pregătește în cinstea păcii dintre ei și elfi.
            Oftează și-și îmbracă costumul negru. Nu obișnuia să poarte alte culori decât la cravate, care acum era albastră.
             -Bună ziua! salută pe cei care era în sală.
            Ajunsese ultimul și nu-i păsa. Era șeful și făcea ce voia el.
             Discuția pe care o purtaseră fuseseră neinteresantă. Acum se discuta despre cucerirea lui Janette.
            -Domnule, îmi pare rău că-mi permit să comentez, dar cred că dacă nu v-ați mai distra cu toate cățelele care-și ridică coada pentru dumneavoastră, ați reuși s-o cuceriți! un pitic caruia nu-i cunoștea numele vorbea timid.
             Se gândi puțin, dându-și seama că avea dreptate.
              -Problema este că ei trebuie să se îndrăgostească unul de altul! comentă o vampiriță.
              -Nu cred că pot face asta, îmi place corpul ei dar nu știu sigur dacă și ea! spune Harry, trecându-și cu mâna prin păr.
              -Atracția fizică fără conexiune mentală e precum un chibrit aprins în ploaie! E mult prea frumoasă pentru a nu te îndrăgosti de ea!
              Toți se uitaseră mirați la tânărul care a rostit asta. Era un alpha abea acceptat de haită. 
              -Și ce vrei să spui cu asta? îl privește suspicios, masându-și bărbia.
               Discuția dintre ei se terminase cu mult timp în urmă, prin replici scurte și tăioase.
                 Se ridică ultimul de la masă, asta era datoria lui. Își șterge palmele transpirate de materialul sacoului pe care-l purta și ieși.
                  -Domule, o doamnă vă așteaptă în living! bărbatul care păzea camera îi vorbi.
                  Oftează obosit. Nu-i plăceau vizitele persoanelor care credeau că sunt prietenii lui.
               -Ce...
              Era ca și cum corzile lui vocale nu voiau să mai scoată nici un sunet din cauza uimirii.
              -Verișoare! râde femeia și-i sare în brațe.
                Era aproape la fel de înaltă ca el, poate câțiva centimetri îi diferențiau.
                 Formele ei erau mult mai bine dezvoltate ca ultima dată când o văzuse și slăbise mult, dar nu atât de mult încât să arăte ca o anorexică.
                -Haide să ne așezăm, sarcina mă omoară! mormăi, mângâindu-și burtica care era aproape plată.
                 În ultimii anii a rămas însărcinată de cel puțin patru ori, dar pierduse copilul în jurul lunii a cincea.
               -Ce mai face Hades? o întreabă, zâmbindu-i.
               Hades e soțul ei.
              -Așteaptă cu nerăbdare copilul! râde Olivia, privind melancolic și puțin trist.
              -Sperăm ca data aceasta să fie bine! șoptește.
              Punctul lui sensibil erau copii.