Monstrul

VII. Răni

Trupurile bestiilor cădeau fără viață, peste alte mormane de trupuri.
Măcelul începuse acum două ore. O armată de exilați au atacat castelul, provocând multă zarvă.
Janett plângea într-un colț al camerei din cauza fricii. Văzuse totul de la balcon și nu se putea gândi decât la mila, care nu există, în acești oamenii.
Nu știa ce erau ei, nu știa ce caută ea acolo.
Un urlet de durere îi atrase atenți și știa al cui este. Se ridică rapid și fugi spre geam.
Pieptul lui se ridica din ce în ce mai rapid pentru a putea inhala cât mai mult aer. Bătălia fusese câștigată de ei, dar o mare parte dintre ei erau răniți.
Ajută un băiat, care nu avea mai mult de cincisprezece ani să se ridice. Piciorul lui sângera din abundență.
Palmele ei erau așezate pe sticla rece a ferestrei, în încercarea de a vedea mai mult. Ar fi vrut să fie acolo să-i ajute.
Își luă inima în dinți și ieși din camera în care stătuse închisă trei zile.
Totul era imens, ceea ce o făcea pe ea să pară mult mai mică. Holul, în care se aflau peste două sute de încăperi, era foarte întunecat, dar aerisit.
Scările de la capătul acestuia îi atrase atenția. Spera cu îndârjire să ajungă acolo unde trebuia.
Restul casei era la fel de mare și frumos construită în stil gotic.
-Harry! exclamă, ajutându-l cu tânărul pe care-l susținea.
Imediat fu chemată o doică care-i îngriji piciorul lui Bent. Era de treabă și foarte amuzant.
Rănile bărbatului de lângă ea îi atrase atenția. Cuțitele din aur pur pe care le-au avut inamici, i-au provocat tăieturi adânci pe pielea lui ușor măslinie.
Împrumută de la Margarett câteva bandaje pe care avea să le folosească.
-Du-te și fă un duș! porunci.
Aprobă și făcuse tot ce-i spuse. Era mult prea obosit pentru a comenta sau pentru a o certa.
Pansamentul, care era îmbibat bine într-o substanță gălbuie, urât mirositoare ajungea pe pielea lui.
-Ustură ca naiba! săsâie printre dinții încleștați.
Grăbește treaba, ajungâng la picioarele lui. Pe cel stâng era desenată în carne o stea. Își mări ochii și încercă să oprească sângerarea.
-Harry! murmură.
-Ce e? urlă, făcând-o să tresară.
Tăcu și-și continuă treaba. Cu siguranță de acum în colo nu-i va mai vorbi.
Probabil nu-și dăduse seama că țipătul nu era pentru era, ci pentru durerea pe care o simțea.
Ochii lui îi analizau fiecare mișcare tremurândă pe care o făcea. Inima îi bătea puternic în piept, probabil din cauza apropierii dintre ei.
Fașa albă pe care o rotea în jurul piciorului lui, îi atrase atenția. Nu știa că era atât de rău cum părea.
Studiile pe cae le acumulase în primul an la facultate, îi erau de mare folos. De mică voia să devină doctor, și începuse să-și împlinească acest vis, până acum trei zile.
Nu absentase niodată, nici măcar la liceu. Era una dintre puținii elevi model care aveau note mari. De nenumărate ori participase la olimpiade la bilogie, materia ei preferată.