Monstrul

XXIX. Te iubesc!

            Căscă ușor și și se ridică în fund. Își freacă ochii cu dosul palmei și privește camera în care se afla. Scoate un mic geamăt pe gură și-și duce mâna spre spate. Deci e adevărat, nu a fost doar un vis! își spune.
           -Bună dimineața! ea tresări.
             Își ducea mâna în dreptul inimii și respiră săcădat.
            -Bună dimineața!
            Se întinde și își pune capul pe pieptul lui. Probabil se comporta ca un copil mic și avea mofturi ca unul mare.
                -Chiar am aripi? îl privește cu ochii mari.
              Acesta oftează și dă din cap aprobator. Era normal să le aibe deja, un înger normal le primea la vârsta de șaisprezece ani și ea le-a primit la douăzeci.
                 -Harry? mormăie. Mi-e foame!
                Obrajii ei prind culoare și nu se putea uita în ochii lui din cauza rușinii. Din nou, vorbise fără a gândi.
             Bărbatul se ridică, după ce-i sărută fruntea și își îmbracă pantalonii de costum.
            -Așteaptă aici! vocea lui suna autoritar.
              Zâmbește strâmb și se ridică în fund. Nici măcar nu-și dăduse seama că putea să se miște.
             -Pot veni cu tine?
              Acum era și nesimțită. Probabil va râde de ea și după va pleca fără s-o privească. Dar în schimb, acesta scoate niște haine din șifonierul uriaș și i le întinse. Își privi trupul gol și se acoperi cu pătura.
              -Te-am văzut așa de câteva zile și acum te ascunzi? întreabă ironic.
            Avea gusturi groaznice la alesul îmbrăcăminții pentru femei, o rochie largă, care cădea pe ea ca un sac, în diferite culori foarte bătrânești.
           Oftă și alesese altele, o pereche de pantaloni scurți și un tricou lung. Uitase de faptul că era aproape goală, în afara lenjerii intime.
              Harry o privi mușcându-și buza. Iubea cum fundul ei se mișca dintr-o parte în alta, încercând să ajungă la rafturile de mai sus.  Arăta atrăgător și ar fi vrut să îl muște.
              Angajații din tot castelul erau într-o mică vacanță. Aveau dreptul lor de a fi lângă cei dragi în ziua celei mai mari sărbători. Acum mulți ani, cu aproximație o mie, bunicul lui a reușit să salveze ținutul de sub stăpânirea trolilor. Erau niște animale fără suflet, distruseră tot ce au construit ei cu greu. 
             Îi apucă mâna într-a lui și ieși din cameră. Nu mergea repede, era un pas lin și încet, ca o plimbare.
             Auzise de chimia dintre persoane, dar nu o simțise niciodată. Acum o făcea și nu voia să se oprească niciodată. Ea era ca un magnet, îl atrăgea pe el.
             -Astăzi voi găti eu! vorbise.
             Fata îl privise uimită. Nu cunoscuse niciun specimen de gen masculin care știa să facă mâncare, ei nici nu știau să mănânce fără să se murdărească. Știa asta de la tătăl său, mereu râdea de petele de ulei de pe cămașa lui. 
               Îi prinse talia cu mâinile lui mari și o ridică, ajungând s-o pună pe blatul de lângă aragaz. Își legăna picioarele și privea podeau. Ar fi vrut să se holbeze la el în timp ce-și făcea treaba dar nu era politicos.
            Auzise cum câteva ouă pârâiau în  tigaie. Se putea simți mirosul de la kilometrii. Trase aer în piept și închise ochii. Îi plăcea atmosfera dintre ei, se comportau ca un cuplu îndrăgostit.
            O respirație caldă se izbi de fața ei. Îl privea uimit pe Harry în timp ce se apropia de ea. Mai făcuse asta, se mai sărutase cu el, dat simțea că era ceva nou de fiecare dată, chiar dacă nu era.
            -Haide! o ajută să coboare.
             Clipi des și lacrimile se prelingeau pe obrajii ei roșii. Pe masă era o simplă farfurie plină cu mâncare, doar că era special. Pe o felie de pâine era scris strâmb un Te iubesc!, care-i făcu inima să salte de bucurie. Nu știa dacă era o simplă glumă de prost gust sau era adevărat.
            Golul din stomacul ei nu dispăruse nici până acum. Ar fi vrut să plângă și să râdă în același timp, dacă ar fi fost posibil.
             Scaunul ei era deja pregătit pentru ea. Bărbatul o împinse mai aproape și se așeză și el. Scoate un șervețel mototolit din buzunarul pantalinilor și il întinse. Era agitat, palmele îi transpirau și inima îi bătea nebunește în piept. Ar fi vrut să se fi inventat mașina timpului și să dea totul înapoi cu câteva minute, când se gândise cum ar putea să-și expună sentimente.
             -Sunt un nemernic! spuse cu hotărâre. Nu merit nici măcar cea mai mică atenție din parte ta, dar nu puteam rezista tentație de a expune tot ceea ce simt!
              -Ești un nemernic! dădu ea din cap.
             -Ar trebui să pleci.
             -Ar trebui să plec. 
             -Vreau să-ți spun că te iubesc, înainte de a o face! o privi trist.
               Simțea cum tot interiorul lui avea să se prăbușească. Ar fi vrut să plângă, sa urle, să bată pe oricine ii apărea în cale.
               -Nu voi pleca,închise ochii și se înroși, pentru că și eu te iubesc! îi sare în brațe și-l sărută.
               Rămâne blocat timp de câteva secunde, ea încercând să-i atragă atenția strângându-i părul în pumni. Își reveni și-i apucă talia cu un braț, lipind-o de el. Mâinile îi umblau nestingherit pe spatele și fundul ei, explorând. O așeză în poala lui și îi mușcă încet buza inferioară. Janette geme. Tensiunea sexuală exista între ei, dar trebuiau să se oprească înainte de a se întâmpla altceva.