Monstrul

VI.Vis

          Crengile copacilor se rupeau sub talpa ei scoțând un zgomot deranjand. Alerga de demonul care i-a distrus viața.
           -Sunt aici, iubito! De ce fugi de mine? râsul malefic al bărbatului o speria și mai tare.
              Corpul îi sângera și lacrimile îi cădeau pe obrajii reci. Clima de afara nu era pe placul ei, era frig.
               Ar fi dat orice ca totul să se oprească.
              Gleznele îi sunt prinse de două mâini mari. Contactul cu pământul a fost dur.
               -Te-am găsit!
               În locul omului frumos de acum câteva ore, în fața ei stătea o fiară. Aripile ce-i ieșeau din spate îi bloca priveliștea spre cerul înnorat.
                 Se ruga în gând pentru puțin ajutor și printr-o minune, îl primise.
              Cerul se lumină și pe o rază de soare coborî chiar îngerul Michael.
             Hainele lui erau orbitor de albe și abea puteai să-i observi trăsăturile perfecte.
              -Tu, ajutor al diavolului, îți poruncesc să lași îngerul lui Dumnezeu și să te întorci de unde ai venit!
               Vocea lui era impunătoare. Harpele și glasurile unor creații ale Divinității alcătuiau un cântec liniștitor.
             Totul părea atât de ireal pentru ea.
              Urletul de durere al monstrului din fața ei, răsună în toată pădurea. Corpul lui începea să se topească într-o baltă de smoală, care intră rapid în pământ.
             -Draga mea, rămâi pe acest pământ și îndeplinește-ți misiunea! Scapă-ți alesul din mâinile lui Lucifer! porunci, dispărând rapid.

             -Janett! era zguduită de Harry.
              Se ridică speriată, analizând locul unde se afla. Răsuflă ușurată când își dă seama că nimic nu se întâmplase cu adevărat.
               Era totuși curioasă cine era cel care o ataca. Visul ei nu avea un început, avea doar un sfârșit.
               -Janett! o mână fluturând îi atrase atenția.
               Tresări când se văzu îmbrățișată de bărbatul din fața ei.
               -Lasă-mă! se smunci din brațele lui și își trase pătura până-n gât.
               -Nu-ți păsa de asta când mă îmbrățișai chiar tu! rânji.
                 În timpul somnului nu era conștientă de lucrurile pe care le face. De obicei se apropia de căldură, cum făcuse și de data asta.
                 -Scuze! șopti cu obrajii roșii.
                 Își strânse ochii, țuguindu-și buzele. Încerca să evite subiectul care urma să apară.
                 -Ce ai visat?
              Și subiectul apăru.
                -Nu știu! minți.
               De nenumărate ori i se întâmplă acest lucru: să-și uite visurile.
                  -Bine!
                 Nu voia s-o preseze așa că încheiase discuția. Picături de transpirații se scurgeau de pe fruntea acesteia, care, credea el, avea febră.
                  -Voi chema doica!  
                  Doamna Margarett veni repede, chiar dacă era trecut de ora trei noaptea.
                  Așeză o cârpă pe creștetul capului ei, fata tresărind la contactul rece și brusc pe care-l simțise.
                  -Domnișoara a răcit!
                   O privi încruntat, așteptând explicațiile. În lumea lui nu auzise de așa ceva, de obicei ființele supranaturale nu se îmbolnăveau.
                    -Răceala simplă este o infecţie a căilor respiratorii superioare. Nu este periculoasă şi durează foarte puțin. Nu trebuie să vă îngrijorați, stăpâne!
                    Un strănut pisicesc răsună în toată camera. Acum înțelesese despre ce e vorba.