Monstrul

XVII. Biblioteca și sărut

          Nu-l mai văzuse de câteva zile și ajunsese în pragul disperării. Era ca și cum corpul și sufletul ei striga după atenția lui.
           Scutură din cap și decise că ar fi mai liniștitor dacă ar citi o carte. Își încălță papucii de casă și porni pe coridor.
             Erau așa multe camere încât i-ar fi luat o groază de timp să găsească biblioteca, așa că încerca s-o ghicească.
           Urcă un etaj, mergând spre ultima ușă din hol. Apăsă cu frică pe clanța ușii și-i vârî capul în încăpere pentru a se asigura că intrase unde trebuie.
            Gura ei se deschise din cauza uimirii. Pe pereți erau rafturi pline de cărți. Albastre, roșii, portogalii, din piele și mătase, erau de toate felurile.
             Unele erau prăfuite, probabil erau neinteresante. În mijloc era o măsuță înconjurată de câteva scaune moi.
            O carte mare, cu poze ciudate și întortocheate era deschisă pe masă. Se apropie de ea și citi pagina la care era pus semnul de carte.

             ,,În mitologie, demonul ( Δαίμων, transliterat Daimon) era numele colectiv al unor ființe supranaturale, semizei sau spirite care ocupau o stare intermediară între oameni și zei.
               Un demon este o ființă supranaturală, de multe ori răuvoitoare, care apare în diverse religii, ocultism, literatură și folclor. Inițial, cuvântul original grecesc Daimon nu avea conotație negativă."
            Tremură și se depărtă rapid de carte. Palmele o ardeau, acolo unde o atinsese.
          -Ce cauți aici? tună o voce masculină.
          Tresări și se uită la bărbatul din fața ei. Nu îl cunoștea și nici nu-l întâlnise, de puținele ori în care ieșea din camera ei. Era înalt, nu mai înalt ca  Harry, și foarte musculos.
            -Citeam! răspunde bâlbâit.
            -Mișcă! o prinde de antebraț și o trage afară din bibliotecă.
           Atât de sus o ținea încât mergea pe vârfuri pentru a ține pasul cu el. Respirația ei accelerase anormal de mult și voia să țipe după ajutor
           Se oprise, într-un final, în fața unei ușe masive, din lemn de nuc. Bătu de trei ori, așteptând permisiunea de a intra, care veni rapid.
          -Ce s-a întâmplat, Ramon? un glas bine cunoscut de ea vorbi cu duritate, făcând-o să tresară.
           -Această intrusă vă citea cartea! era mult mai serios ca prima dată când îl întâlnise.
            Harry o privi bine din cap până-n picioare, ochii mărindu-i-se considerabil. Ar fi vrut să-l omoare pe Ramon dacă nu ar fi știut că-și face treaba.
             -Poți pleca! rosti printre dinți.
             Fata încă privea podeau neagră, bine lăcuită.
               -Te rog să iei un loc! îi făcu semn spre scaunul din fața biroului lui.
               Făcu pași mici până acolo, ca apoi să se așeje emoționată. Purta doar o rochie de noapte, din mătase, care-i lăsa corpul micuț, dar dezvoltat, la vedere.
                  Stătea sprijinit de masa tare, privind-o amuzat. Era ca un copil care tocmai făcuse o boacănă și pe care nu știa cum s-o ascundă.
                 -Am vrut doar să citesc! Ma simțeam singură și trebuia să-mi pierd timpul cumva! turuie tot, respirând săcădat la sfârșit.
           Înainte de a mai putea spune așa, buzele lui se zdrobiseră de ale ei. Pentru ei era ceva nou, pentru Janette era primul sărut și pentru Harry era primul sărut în care simțise ceva. Senzualitate, dragoste, dedicare, emoție și alte sentimente pe care nu le putea descrie, le șimțea el, un demon fără suflet.