Monstrul

XXXVI.Pericol

          Își privește rochia lungă ca-i ascundea abdomenul cu multă frică. Urma să fie prezentată lumii întregi ca iubita lui Harry, viitoarea soție și purtătoarea de moștenitor. Spera să nu-l dezamăgească cu prezența ei, să nu-l facă de rușine.
            -Crezi că e înregulă? oftează.
            O privi drăgăstos și-i sărută obrazul. De ceva timp era mai mereu cu ea și ignora problemele satului. 
            -Cred că ești perfectă!
            Purta un costum negru ce aproape pocnea pe el din cauza mușchilor, dar un număr mai mare ar fi stricat felul frumos în care arăta.
          Afară era multă lume nerăbdătoare care abea aștepta începerea festivității.
            Coboarâră scările cu grija, ținându-se strâns de brațul bărbatului de lângă ea.
           În fața castelului îi aștepta o trăsură mare, trasă de doi cai albi. Îi duceau în centru unde aveau să facă marele anunț.
           Muzica răsuna peste tot și oamenii erau cu zâmbetul pe buze. Mâncarea era din plin și părea că toți uitaseră de pierderile pe care le-au avut în atacul de acum ceva timp.
             Salută pe toți, păstrându-și mersul elegant pe tot parcursul drumului până la masa lor. Multe femei umblau de colo-colo pentru a așeza farfuriile pline de bucate din care ieșeau un miros care-ți lăsa gura apă.
           Dezvoltarea fătului la demoni era mult mai rapidă și intensă, simțurile îți deveneau mai agile, poftele din ce în ce mai mari, corpul mai puternic, gândirea mai elaborată și nașterea se făcea mai devreme cu cinci luni, adică în a patra lună.
          Toți erau cu ochii pe ea și Harry, unii mormăind ceva la urechea celorlalți. Inima îi bătea tare și dacă n-ar fi machiată s-ar fi putut observa cu ușurință roșeața din obrajii ei. Era foarte timidă și avea intenția de a nu privi persoana cu care vorbește doar pentru că se simțea criticată.
              Acum ar fi bun un moment jenant de al ei, să se împiedice în picioarele ei stângi sau să facă o gafă mai mare. S-ar fi făcut de râs și problema era că nu doar pe ea, ci și pe bărbatul pe Harry.
              Și aici copii erau prezenți, doar că îmbrăcat mult mai elegant. Adoleșcentele umblau după soldații care nu le ofereau atenție, fluturându-și părul și călcând mult mai apăsat, doar pentru a face zgomot cu tocurile lor. Ea nu era așa, ba chiar încerca să se ferească de orice pretendent care încerca s-o cucerească.
              -Ne-am adunat astăzi aici deoarece domnul Horald dorește să ne comunice ceva important! vorbi un pitic cu părul blond.
             -Nu voi ține un discurs lung, vă voi răspunde întrebării pe care am auzit-o cel mai des! se opri pentru câteva secunde. După cum bine știți, Janette este sufletul meu pereche.
              Îl privi doar pe el deoarece voia să ignore remărcile răutăcioase care îi era adresate. Nu știa ce voia să facă cu adevărta, știa doar că trebuie să anunțe ceva important.
               -Vreau să o respectați și să o ascultați la fel cum faceți cu mine pentru că e mama moștenitorului vostru!
             Vorbea tare și clar. Buzele lui mișcându-se ar putea vrăji orice puștoaică plină de hormoni.
              Două minute după aceea, nimeni nu mai avea curajul să spună nimic. Erau mult prea uimiți pentru a reacționa, dar după au făcut-o. Aplauzele și strigătele de fericire izbucniră brusc.
             -Felicitări! urlă o voce peste ei, oprindu-i.
              Dintr-un copac apropiat, Dante coboară rânjind. Ura se putea citi pe chipul lui ca o carte deschisă.
              -Felicitări, frățioare! Discursul tău m-a emoționat! vorbi ironic, apropiindu-se de ei din ce în ce mai mult.
          Soldații se puseră ca un zid în fața lor când văzu frica din ochii Janettei.
             -Ce cauți aici? vorbi printre dinți Harry, trăgându-și femeia mai aproape de el.
              -Am venit să vă vizitez. Nu te bucuri?
             -Tu nu vii să ma vizitezi!
          Maxilarul lui era încleștat și scrâncea des din dinți. Venele de pe gâtul lui mai avea puțin și pocneau din cauza nervilor.
               -Acum am venit!
                Încercă să se strecoare pe lângă paznici, dar aceștia erau mult prea atenți pentru a se lăsa păcăliți de un om mârșav.
               Toți erau cu fața la el și asta îi era dorința. În spatele femeii speriate apăru un om micuț de statură, cu un cuțit în mână.
                 O prinse brutal de mâini și o zmunci de lângă Harry cu o putere nemaipomenită. Lama ascuțită a armei îi intra în coaste și asta o făcu să plângă.
              Reacția publicului a fost una obișnuită, fiecare scoase pe gură câteva sunete de uimire.
               -Ce faci, idiotule?
           Se repezi către el. Acesta rânji și împinse mai tare în mânerul obiectului, făcând-o pe aceasta să scâncească. Plângea silențios, tremurând frenetic.
            Acum se gândea doar la copil și la binele lui. Dacă ar răni-o, acesta ar fi pierit și odată cu el și rostul ei în viață.
           -De ce nu încercăm să ne calmăm și să vorbim între patru ochi?
              -Ce să vorbim, mârșavule? urlă Dante, trecându-și o mână prin păr. Ai fost tot timpul perfect și ai avut ce ți-ai dorit. Ești moștenitorul tronului lui Lucifer, când eu ar trebui să fiu!
               -Ar fi trebuit să fii dacă te purtai mai responsabil și nu ai face fapte din acestea!
              Fratele lui făcu un semn din mână către partenerul lui și acesta își băgă fără milă cuțitul printre coastele femeii. Aceasta țipă de durere și-și arcui spatele, înainte de a se izbi de pământ.
            Își închise ochii și își aștepta sfârșitul, care venise rapid.