Monstrul

X. Club

                 Bătea din picior în ritmul muzicii. Mirosul de tutun și alcool îi creau un disconfort imens. Ura cluburile și de aceea nici nu voia să vină.
                -Distrează-te! îi țipă în ureche prietenul lui, Christer.
               Era unu Alpha de temut și un bărbat puternic. Culoarea din părul lui, blondul, nu era naturală.
                 -Nici nu știu de ce am acceptat sa vin! mormăie, înghițind apa ce se afla într-un pahar de sticlă.
               Privea adoleșcenții ce se bălăngăneau dintr-o parte în alta, în încercarea de a dansa. Unii erau beți, alți plictisiți, o parte drogați și el cel mai bine se încadra în a doua grupă.
             Parcă era la o paradă a modei, fiecare cu haine ciudate, scumpe și, după părerea lui, fără gust. Nu înțelegea de ce cineva ar da atât de mulți pe o pereche de blugi sau pe o rochie, pe care nu avea să o poarte decât o singură dată. Niciunul dintre ei nu se gândea la părinții lor, care încercau din răspunteri să strângă banii necesari pentru a le oferi tot ce au ceilalți.
             Nu înțelegea de ce trebuia să ai ce are celălalt, î se părea mai logic ca fiecare să aibă stilul lui de a se comporta, de a se îmbrăca, de a gândi, de a merge. Fiecare era diferit în felul lui, chiar dacă nu voiau să arate asta. Orgoliul de a fi cel mai bun te făcea să ajungi mai inferior decât cel pe care a-i încercat să-l întreci. Nu observau sacrificiul făcut de persoanele din jurul lor pentru e le fi lor bine. Generația aceasta nu observa nimic, nici măcar pe ei însuși.
              Barmanița care încerca din greu să-i servească pe toți, era cea mai normală. O pereche de blugi, un tricou și niște adidași. Pe chipul ei se afla cu ușurință oboseala, și totuși nu protesta. Era un copil chinuit de soartă, cu familia alcoolică și cu un frate, de doar cinci ani, pe care trebuia să-l crească.
           Se apropie de ea și ceru o doză de bere și-i întinse o bancnotă de 100$. Fata îi întinde restul, dar el plecă rapid. Alergă după el, dar îl pierduse.
              Era primul lucru bun pe care-l făcuse în ultimii 50 de ani de viața. Începea să creadă că Janette îi schimbase comportamentul.
            Era ca un măgar în turma cu oi. Era singurul care era îmbrăcat în costum.
             Acum se gândea la Dante. Scrânci din dinți când își dăduse seama că îl lăsase singur cu fata lui. Se gândea că ar fi putut să facă aceeași greșeală ca acum două zile.
           De la întâmplarea aceea, nu avusese destul curaj pentru a intra în camera ei. Probabil vina era mult prea mare. Nu aflase nimic nou despre ea, voia să întrebe pe cineva, dar ar fi arătat milă și nu voia ca așa să-l caracterizeze lumea.
           -Eu plec! își anunță prietenii, ieșind rapid din club.
           Inhală o cantitate imensă de aer curat, reușind într-un final să respire. Încăperea aceea era toxică pentru el.