Când începem să trăim?

Capitolul 3

La media: Machine Gun Kelly, X Ambassadors & Bebe Rexha  – Home

     Mi-am sunat șoferul încântată și o jumătate de oră mai târziu, după ce se efectuaseră toate procedurile de externare, mă aflam în mașină, între Liam și Cedric și îi țineam strâns de mână pe amândoi.

     – Mi-e frică, am îngăimat.

     – Poftim? De ce? m-a întrebat Cedric, strângându-mi mâna mai tare într-a lui.

     – Nici măcar nu recunosc orașul, s-au schimbat multe... Mă simt ca o străină.

     – Nu ești o străină. Locul tău e aici, știi foarte bine asta.

     – Acordă-ți timp, a adăugat Liam.

     – Aveți dreptate.

     Nu-mi aminteam să fi avut atât de multă aglomerație în oraș. Drumul până acasă, care de obicei nu dura mai mult de cinci minute cu mașina, a durat aproape douăzeci. Am avut așadar suficient timp să privesc pe geam în stânga și în dreapta și să constat cât de mult progresase lumea.

     Am ajuns în sfârșit în fața casei mele și emoțiile m-au copleșit. Liam m-a ajutat să cobor, iar Cedric a deschis poarta larg în fața mea și am pășit în curte. Eram din nou acasă. Era poate cel mai frumos sentiment pe care îl trăisem în ultimele ore. Fântâna arteziană din mijlocul curții funcționa, iar eu mi-am băgat mâinile în apa ei călduță și curată. Lângă ea, o mulțime de flori așteptau să fie plantate, iar la vreo zece metri depărtare l-am văzut pe grădinar. Se părea că domnul Muñoz uitase să îl menționeze și pe el. Fusese angajatul părinților mei de dinainte ca eu să mă nasc și crescusem cu el în preajma mea. Îmi era foarte drag și am alergat către el atunci când l-am zărit, sărindu-i în brațe.

     – Louis! am exclamat.

     Louis era cu douăzeci și ceva de ani mai mare decât mine și mă trata ca pe fiica lui. M-a îmbrățișat strâns și aproape că a plâns de fericire când m-a văzut.

     – Evelyna! Bine ai revenit! Ți-am dus dorul!

     – Bine te-am găsit! Și eu ție! Sunt superbe florile!

     – Mă bucur să aud asta. Vorbim după ce te instalezi, da?

     M-am întors la Cedric și Liam, care mă așteptau lângă fântână și îmi zâmbeau larg. Am urcat treptele din marmură albă până la ușa de la intrare. Am tras aer în piept și am apăsat clanța, împingând ușa și intrând în casă. Era exact așa cum o lăsasem. Totul sclipea de curățenie și arăta perfect. Mirosea a lavandă, aroma mea preferată. Holul larg ce se unea cu sufrageria se întindea în fața mea și îmi dădea impresia că tocmai pășisem într-o sală de evenimente. Nu am rezistat tentației și am dat fuga în bucătărie, unde menajera și bucătăreasa stăteau de vorbă. După îmbrățișări strânse și cuvinte frumoase, m-am întors în sufragerie și am urcat la etaj, acolo unde se afla camera mea.

     Mi-am găsit jurnalul deschis pe pat, exact așa cum îl lăsasem în ziua accidentului. L-am luat în mână, i-am netezit paginile, apoi l-am pus pe noptieră și m-am aruncat pe salteaua moale, închizând ochii. M-am ridicat după câteva clipe de relaxare și am trecut în revistă toate încăperile casei. Totul era la fel cum îmi aminteam și asta îmi dădea o stare minunată de confort.

     – Ce vrei să faci? m-au întrebat băieții după ce am terminat turul casei.

     – Mai întrebați? Vreau să mergem pe plajă!