Când începem să trăim?

Capitolul 6

La media: The Score – The Fear

     În dimineața următoare, m-am trezit cu un gust amar în ceea ce privea educația mea. Nici măcar nu îmi terminasem liceul, ce să mai spun de studii superioare, iar pe mine mă rodea gândul că aveam să îmi petrec tot restul vieții cheltuind banii moșteniți de la părinții mei, pentru că, slavă Domnului, aveam destui cât pentru încă o sută de ani!

     Când am apărut la parter, Cedric era deja acolo și șușotea ceva cu Liam.

     – Ce-i cu fața asta lungă? m-a întrebat Liam.

     – Nimic, căzusem pe gânduri...  

     M-au privit cu expresii neutre preț de câteva secunde, apoi și-au aruncat priviri complice și au spus la unison:

     – Avem o veste pentru tine!

     – Pare a fi una bună, m-am entuziasmat eu. Spuneți!

     – Te-am înscris la școală!

     Poftim?! Ce să caut eu, la douăzeci de ani, în clasa a zecea?!

     – La școala de șoferi! a continuat Cedric.

     – Ce?! am țipat.

     Trebuia să fie o glumă. Cu siguranță era una din glumele lor proaste.

     – Nu te bucuri? m-a întrebat Cedric și s-a apropiat de mine.

     – Să mă bucur? V-ați pierdut mințile? Vreți să intrați și voi în comă dacă vă urcați cu mine în mașină sau ce? Nu vă place viața și nu ați găsit un mod de a vă sinucide? am strigat și am făcut un pas înapoi.

     – Ți-am spus eu că așa va reacționa, i-a șoptit Cedric lui Liam și amândoi au râs. Evelyna, calmează-te, e doar...

     – Am șofer! Nu am nevoie să învăț să conduc! Nu visez la vreo meserie care să implice asta!

     Pusesem deja un picior pe prima treaptă a scărilor și mă pregăteam să dispar în camera mea până când aveau să renunțe la acea idee stupidă.

     – Dar o să îți placă! E o activitate relaxantă! În plus, crezi că te-am fi înscris dacă nu am fi avut încredere că totul va fi bine? a spus Liam.

     – Nu...

     Într-un fel avea dreptate... Nu ar fi făcut asta dacă nu ar fi considerat că era totul în regulă, dar mă îndoiam că îmi va plăcea să conduc sau că o voi găsi drept o activitate relaxantă. Am coborât de pe treaptă și am oftat, lăsându-i să câștige.

     – Ai zis că vrei să o iei de la zero. Tot ce s-a întâmplat până acum trei zile trebuie șters din viața ta. Cel puțin nu refuza înainte să încerci.

     – Nu puteam să am și eu prieteni normali? am oftat. O să încerc.

     – Perfect! Ți-am pregătit micul dejun! După ce mâncăm îl pot suna pe instructor să îi spun că ești pregătită! a spus Cedric.

     Nu eram deloc pregătită și puteam să jur că fusese ideea lui Cedric. Am încercat să trag de timp la masă, chiar să îi conving că nu mi se părea o idee bună, dar nu s-au lăsat și am renunțat după câteva încercări. Nu puteam spune că mă temeam să merg cu mașina, dar în mod cert mă temeam să nu pierd controlul volanului și să îmi văd moartea cu ochii. Mă trezisem de trei zile, nu știam ce era cu viața mea, dar mă urcam în mașină alături de un instructor ca să învăț să conduc!