Când începem să trăim?

Capitolul 31

La media: The Score – Higher

     Domnul Morera m-a întâmpinat bucuros în fața casei sale în seara următoare și mi-a întins o mână ca să mă ajute să cobor din mașină. Mă îmbrăcasem destul de simplu, până la urmă era doar o discuție între mine și el în calitate de... prieteni? Puteam spune că ne apropiam de a fi prieteni, având în vedere faptul că îmi spunea că de multe ori îi vedea pe părinții mei prin mine și asta îl bucura, iar eu puteam spune că mă simțeam bine în compania lui.

     – Bine ai venit! mi-a spus el și m-a îmbrățișat scurt, atingându-ne obrajii în semn de salut, lucru pe care de altfel nu îl mai făcusem până atunci.

     – Bine v-am găsit! i-am răspuns, iar el m-a condus înăuntru.

     – Sper că nu te-a deranjat faptul că am preferat să luăm cina la mine, a spus el atunci când am intrat în living și m-a invitat să iau loc pe canapea.

     – Nici vorbă! am zis eu sincer. E chiar mai bine decât în oraș.

     S-a așezat pe canapea, cam la un metru de mine și s-a făcut comod, fără să mă scape din privire. Eram puțin tensionată, căci nu prea știam cum ar trebui să încep să îi spun că voiam să știu totul despre trecutul comun al lui și al părinților mei. Din fericire, el a fost cel care a deschis subiectul și mi-a spus:

     – Aveai niște întrebări, nu-i așa?

     – Da, am zis înghițind în sec. Am câteva.

     – Ei bine, te ascult.

     – Aș vrea să știu mai multe despre prietenia dintre dumneavoastră și părinții mei.

     A zâmbit scurt, ca și cum s-ar fi așteptat la asta și a început să își mângâie barba care începea să îi crească. S-a gândit câteva clipe, apoi a decis să îmi răspundă la întrebare cu o alta.

     – Ce anume ai vrea să știi?

     – Tot, am spus eu hotărâtă. Asta dacă vreți să devenim asociați. 

     M-am uimit eu pe mine cu ultima replică, însă el a părut încântat de modul în care vorbeam.

     – O să fii un lider bun, a zis el. Eu și părinții tăi am fost colegi de liceu și de facultate, de acolo ne cunoșteam. Eram prieteni foarte buni, așa că după ce ne-am înființat fiecare firma lui, am decis să ne asociem pentru binele tuturor.

     Intuisem și eu asta. Voiam detalii pe care nu le știam, pe care nu le puteam găsi prin ziare sau știri.

     – Și mai departe?

     – Și mai departe totul a mers perfect, până când...

     A făcut o mică pauză, iar eu l-am privit curioasă.

     – Până când părinții tăi au vrut să fie independenți, așa că ne-am văzut fiecare de drumul său. 

     Asta era tot? Marele motiv al marii dispute dintre părinții mei și Morera? Nu prea îmi venea să cred una ca asta.

     – Atunci de ce toată lumea spune că v-ați fi certat?

     – Pentru că ne-am certat, într-adevăr, a răspuns el pe un ton firesc. Fusesem asociați timp de zece ani, plănuisem să ne construim viitorul împreună și ei voiau să ne separăm.

     – Și?

     – Evelyna, asta înseamnă că între noi a apărut concurența. Eram două firme mari, în același oraș, care produceau același lucru! Nu am vrut să accept decizia lor, căci firma părinților tăi era mai puternică și eu riscam să dau faliment într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.