Când începem să trăim?

Capitolul 30

La media: The Score – Strange

     Auzisem bine? Morera voia să mă facă director de firmă ca să ne asociem? În viața mea nu auzisem o nebunie mai mare!

     – Mă voi gândi, am spus eu după ce mi-am revenit din șoc. Sunteți foarte amabil.

     – Chiar te rog, a răspuns el. Vom avea un viitor minunat împreună.

     – Mă pot retrage? am întrebat nerăbdătoare.

     Morera a aprobat cu o mișcare a capului și eu m-am întors în biroul meu. De unde până unde îi venise o astfel de idee? Eram complet dezorientată și aveam nevoie să privesc lucrurile din exterior ca să îmi formez o părere cât mai obiectivă. Mi-am făcut o cafea pentru că încă nu mă trezisem complet, deși nu obișnuiam să beau băuturi pe bază de cofeină. Am adăugat o grămadă de lingurițe de zahăr și tot mi s-a părut amară, așa că am mers la cafenea să iau un suc ca să îmi schimb gustul. Pe drum, l-am sunat înapoi pe Cedric, care mi-a răspuns după aproximativ jumătate de minut.

     – Hei! Scuze pentru mai devreme, mă grăbeam foarte tare. Ce faci?

     – Conduc, a răspuns el sec.

     – Unde mergi?

     – Ți-am spus ieri.

     Nu-mi plăcea tonul pe care îmi vorbea, dar trebuia să recunosc că nici eu nu fusesem prea atentă la ceea ce îmi spusese cu o zi în urmă, când îl sunasem grăbită să îi spun că aveam ceva important să îi zic în dimineața următoare.

     – La Tina, a zis el după un minut de tăcere.

     – Ah, da, îmi amintesc! am mințit eu. Cum de?

     – Nu ai fost deloc atentă ieri când am vorbit cu tine, nu? Nu se simte bine și stă acasă, așa că mă duc să am grijă de ea până nu intru la lucru.

     – Scuze, o să îți explic cât de curând de ce eram așa aeriană.

     Mi se părea drăguț faptul că deși se certaseră în urmă cu două zile, Cedric își rupea din timpul său liber pentru a conduce două ore dus-întors și a sta cu iubita lui.

     – Mă îngrijorezi, mi-a spus el.

     – De ce? am întrebat luată prin surprindere.

     – Te porți ciudat în ultima vreme.

     – Cum adică?

     – Nu știu, mie așa mi se pare. Trebuie să fiu atent la drum, ne vedem diseară?

     – Sigur, te aștept pe la noi.

    Doar după ce am închis mi-am dat seama că nu mai exista acasă „la mine", ci „la noi". Începusem să cred că Liam locuise dintotdeauna cu mine și că aceea fusese mereu și casa lui. Oare acesta era genul de aspect care îl făcuse pe Cedric să creadă că mă purtam ciudat? Dar nu mă purtam! Ce i se părea lui în neregulă?...

     Am ajuns în cafenea și mi-am luat sticla de suc în mână, întorcându-mă cu ea în birou. Mă durea capul și nu mai înțelegeam nimic din ceea ce se întâmpla în jurul meu. Greșisem cu ceva? De ce spunea Cedric că mă schimbasem? Și care era adevăratul interes al lui Morera în toată treaba cu afacerile? Mă simțeam depășită de toate aceste probleme, pe care le-am dat uitării răspunzând la telefonul de serviciu.

     În pauza de prânz m-am retras singură la o masă din cafenea și am început să meditez asupra evenimentelor din ultimele douăzeci și patru de ore. Mi-am coborât mâinile involuntar pe abdomen, dar le-am luat repede ca să nu atrag atenția. Încă nu îmi venea să cred că fusesem pe punctul de a întrerupe sarcina. Oare dacă nu aș fi auzit acel țipăt de femeie, aș fi făcut avortul? Liam era convins că nu aș fi avut curajul necesar, motiv pentru care nu a comentat nimic atunci când l-am rugat să mă însoțească la spital. Cum putuse să fie atât de sigur când nici măcar eu nu eram?