Când începem să trăim?

Capitolul 34

La media: Wiz Khalifa & Charlie Puth – See You Again

     Eram pe bancheta din spate a unei mașini și aveam impresia că totul se învârtea în jurul meu. Mi-am revenit în simțiri și mi-am ridicat capul de pe bancheta tare, încercând să îmi dau seama ce se întâmplase și unde mă aflam.

     Am văzut niște ochi albaștri în oglinda retrovizoare, niște ochi pe care i-aș fi recunoscut dintr-un milion. Domnul Morera era la volan și conducea în viteză pe un drum pustiu de pădure.

     – Ce se întâmplă? am întrebat speriată.

     – Liniștește-te! a zis el. Nu s-a întâmplat nimic grav, am ajuns la timp. Ți-ai pierdut cunoștința. 

     – Mi-a dat să miros ceva...

     – Presupun că era cloroform.

     – Unde mergem?

     – Te duc într-un loc sigur. Mă îndoiesc că tipul acela a călătorit până aici pentru afaceri.

     – Ce vreți să spuneți? am întrebat îngrijorată.

     – Cred că te urmărește pe tine, a zis el serios.

     – Pe mine?! Dar de ce? Nu știu cine e! Nu l-am mai văzut în viața mea!

     – Sunt la fel de confuz ca și tine, dar cel mai bine este să fii în siguranță. Agenții de pază nu l-au putut prinde, dar am anunțat poliția. Ar putea fi reținut chiar în acest moment.

     Nu înțelegeam. Cine era Meyer și ce treabă avea cu mine?! Unde mă ducea domnul Morera și cât timp avea să dureze tot acel circ? Începea să îmi pară rău că mă implicasem în afaceri...

     Mașina s-a oprit în scurt timp și domnul Morera mi-a deschis ușa, ajutându-mă să ies. Eram în mijlocul pădurii, iar în fața mea aveam o cabană micuță pe al cărei horn ieșea fum. Am intrat împreună în ea și asociatul meu mi-a făcut semn să mă așez pe un scaun. Am început să plâng de nervi și de teamă, iar el mi-a adus un pahar cu apă.

     – Nu înțeleg, am suspinat eu. Ce e cu toate astea?

     – O să aflăm, a încercat el să mă liniștească. Nu te agita, altfel faci rău copilului.

     Am inspirat adânc și am expirat lent. Eram speriată de moarte, dar pentru fetița mea făceam orice.

     – Trebuie să vorbesc cu Cedric și Liam! am zis dintr-o dată. Sigur își fac griji! Unde îmi este telefonul?

     Mi-am controlat toate buzunarele, dar nu l-am găsit. Morera s-a uitat la mine, apoi și-a descheiat haina și a băgat mâna într-un buzunar interior. S-a mișcat suficient de lent încât să mă lase să observ conturul unui obiect pe care îl ținea în celălalt buzunar. Am tresărit speriată și am scăpat paharul pe jos, care s-a spart în cioburi mici. Era un pistol!

     – Ești bine? m-a întrebat pe un ton care începea să devină ciudat. Poftim telefonul tău.

     Am întins mâna tremurândă și mi-am luat telefonul, pe care am vrut să îl aprind imediat. Nu se pornea. Nu făcea nimic. L-am întors pe partea cealaltă și când am văzut că bateria îi fusese scoasă mi-am dat seama că privirea lui Morera era asupra mea, iar țeava pistolului său la fel.

     Eram paralizată de frică.

     – Nu-ți face griji, le-am spus deja prietenilor tăi că am eu grijă de tine.

     – De ce îmi faci asta? am întrebat eu începând să plâng. Din cauza părinților mei?

     – Lucrurile sunt mai complicate decât îți imaginezi, Evelyna, a spus el și s-a apropiat de mine.