Când începem să trăim?

Capitolul 7

La media: 5 Seconds of Summer – Good Girls

     Mi-am închis jurnalul și m-am ridicat repede din pat la auzul vocii mamei mele care îmi spunea să mă grăbesc. Mi-am luat telefonul și am ieșit din cameră alergând pe scări, unde restul familiei mă aștepta.

     – Sigur nu ai uitat nimic? m-a întrebat mama, deoarece în nouă din zece cazuri îmi dădeam seama că am uitat acasă lucruri esențiale atunci când plecam într-o vacanță.

     – Sigur, am spus eu distrată. Am verificat de două ori.

     Tata a ieșit primul afară, în timp ce eu și Esther am rămas să ne încălțăm, iar mama vorbea cu angajații.

     – Liam și Cedric o să-ți ducă dorul, mi-a spus sora mea zâmbindu-mi.

     Făcea referire la faptul că cei doi veniseră la mine acasă în acea dimineață pentru a-mi da o ultimă îmbrățișare. Din câte mi s-a spus, erau deja în curtea mea la șapte dimineața, iar eu mă trezisem abia la opt. În ziua precedentă împlinisem șaisprezece ani și făcusem o petrecere frumoasă alături de ei și de mai mulți prieteni, care se terminase aproape la miezul nopții, așa că am rămas impresionată de gestul celor doi.

      Eu și Esther nu comunicam foarte mult. Ea era o fire mai retrasă, dar atunci când petreceam timp cu ea ne simțeam amândouă extrem de bine. De fapt, nu știam foarte multe despre ea, în afară de faptul că îi plăcea să se închidă în camera ei și să aibă secrete. Eram convinsă că avea un iubit pe care îl ascundea de noi și nu pricepeam de ce, dar eram hotărâtă să încerc să aflu cât mai multe.

     – Și iubitul tău o să-ți ducă dorul, mi-am încercat norocul.

     S-a uitat la mine și a râs. Nu a negat, însă nici nu a spus ceva care să îmi ofere vreun indiciu, așa că nu am presat-o. Am ieșit împreună în curte, unde tata pornise deja motorul mașinii.

      Trecuse o oră de când intrasem pe autostradă, iar eu fredonam pe bancheta din spate sperând că nu poluam fonic pe nimeni. Brusc, m-am oprit din fredonat și mi-am dat o palmă peste frunte, zicând:

     – Mi-am uitat jurnalul acasă!  

     Mama și-a dat ochii peste cap, iar tata a râs. Știam că era deja târziu, dar nu putusem să nu o spun cu voce tare. Mi-am rezemat capul de tetieră, mi-am sprijinit un cot de geam și am închis ochii.

     Câteva minute mai târziu, sau poate chiar ore, am fost trezită de țipătul surorii mele; am auzit un scârțâit, apoi am simțit o durere groaznică sub coaste și în piciorul drept, după care totul s-a făcut negru.

     – Evelyna!

     Am deschis ochii brusc și m-am ridicat în fund. Liam era în camera mea și mă privea îngrijorat. Respiram sacadat și inima îmi bătea cu putere.

     – A fost doar un vis, am răsuflat eu ușurată și m-am dat jos din pat.

     – Cred că mai degrabă a fost un coșmar, a spus el. Țipai.

     Abia atunci mi-am dat seama că era în pijamale și când am aruncat o privire asupra ceasului am văzut că era ora șase.

     – Sunt bine, am spus eu în timp ce am intrat în baie și m-am spălat cu apă rece pe față. Scuze.

     – Nu e nimic. Sunt jos dacă ai nevoie de ceva.

     Am aprobat din cap, în timp ce mă ștergeam pe față cu un prosop moale. Nu îmi venea să cred că retrăisem accidentul. Era a treia oară când auzeam acel țipăt sfâșietor al surorii mele și am început să plâng.