Când începem să trăim?

Capitolul 23

La media: Sabrina Carpenter – Thumbs

     A doua zi, m-am trezit mai devreme decât în ziua anterioară și m-am prezentat la firmă la ora opt fără câteva minute, ca viitorul meu angajator să vadă că eram punctuală și că profitam de acea șansă. Am fost condusă din nou în acea încăpere, dar de data aceasta nu mai era nimeni acolo. În câteva minute ușa s-a deschis și a ieșit femeia care mă condusese în urmă cu aproape douăzeci și patru de ore la mașină. Era înaltă și avea părul șaten prins în coc; purta ochelari cu rama pătrată și avea buze subțiri.

     – Evelyna Martines?

     – Da?

     – Domnul Morera te așteaptă.

     M-am ridicat și am dat să intru în birou, dar m-am oprit brusc.

     – Domnul Morera? am repetat, dar deja femeia dispăruse de pe coridor și intrase într-un alt birou.

     Trebuia să fie o greșeală! Unde era domnul Garcias? Am vrut să merg după ea, dar nici nu am apucat să fac doi pași, căci am auzit o voce din spatele meu.

     – Evelyna?

     M-am întors și l-am văzut în pragul ușii pe însuși Christopher Morera, care zâmbea fermecător.

     – Da, am spus înghițind în sec.

     – Te așteptam. Intră.

     Ciudat... Am intrat în birou și el a închis ușa în urma noastră, făcându-mi semn să mă așez pe canapea, în timp ce el a rămas în picioare, sprijinindu-se de birou și luând în mână o ceașcă de cafea.

     – Domnule, eu...

     – Trebuia să te angajezi ca secretară pentru domnul Garcias. Știu.

     – Și atunci...? am întrebat nedumerită.

     – Și eu am nevoie de o secretară nouă, așa că am vorbit cu el și a acceptat să i-o dau pe Paula, cea care a ieșit adineauri de aici și te-a chemat înăuntru. Pe fetele de ieri am înțeles că nu le-a plăcut, dar când am auzit numele tău am fost sigur că vreau să te angajez.

     – Dar cum de?

     Eram din ce în ce mai confuză.

     – Eu și tatăl tău am fost cândva asociați și chiar cei mai buni prieteni, de aceea vreau să lucrezi pentru mine, mi-ai aminti de vremurile acelea frumoase.

     Eu știam că se certaseră sau ceva de genul...

     – Dar eu nu am experiență în domeniu și dumneavoastră sunteți patronul firmei, nu ar trebui să încep de mai de jos? am întrebat puțin speriată.

     – Nu. Sunt convins că o să te descurci minunat. Paula o să te ajute până te obișnuiești.

     – Și interviul?

     – Ai fost acceptată.

     Nu știam dacă ar trebui să mă bucur sau să mă îngrijorez că obținusem postul doar pentru că eram fiica tatălui meu.

     – Am s-o trimit pe Paula să îți explice ce ai de făcut, a spus el pe un ton serios. Spor la treabă! mi-a urat, apoi a ieșit din birou și m-a lăsat singură pentru câteva clipe.

     Fosta lui secretară a apărut imediat și m-a condus la etaj, unde se afla biroul șefului meu. Mi-a arătat noul meu birou, aflat chiar la intrarea în cel al domnului Morera, cu care comunica în mod direct. Mi-a explicat ce aveam de făcut, mi-a dat agenda ei și un telefon de serviciu, apoi m-a lăsat să mă acomodez cu atmosfera.