Când începem să trăim?

Capitolul 29

La media: Ava Max – So Am I

     Am avut un moment de gândire foarte intens și mi-am dat seama că nu eram capabilă să renunț la copil, nu atunci când văzusem cât de mult se bucurau majoritatea oamenilor de vestea venirii unui copil pe lume și cât de mult se întristau la pierderea lui. Al lui Diego sau nu, nu puteam să renunț la el.

     Am ieșit din cabinet ușor uimită de propria persoană și i-am sărit în brațe lui Liam, începând să plâng.

     – Ușor! Calmează-te! mi-a șoptit el.

     – E totul bine, am spus printre lacrimi.

     – Și atunci? De ce plângi? Viața ta o să revină la normal!

     M-am îndepărtat puțin pentru a-l putea privi și mi-am șters ochii.

     – Îl păstrez!

     Chipul său s-a luminat când i-am dat această veste și m-a îmbrățișat mai strâns, ridicându-mă de la sol.

     – Știam eu! Dar, te rog, nu mai plânge!

     – Cum să nu plâng? Eram la un pas să renunț la el! am spus supărată.

     Eram dezamăgită de mine și nu îmi venea să cred ce lucruri oribile gândisem despre acel bebeluș nevinovat.

     – Dar nu ai făcut-o, asta contează, a spus el și m-a sărutat pe frunte. Hai să mergem acasă.

     Aproape că m-a luat pe sus pentru a mă scoate de acolo, căci nu voiam să îi dau drumul. Nu știam dacă relația noastră avea să țină până la nașterea copilului, dar eram convinsă că, în calitate de iubit sau nu, Liam deja iubea acel copil mai mult decât îmi puteam imagina.

     Când am ajuns acasă, am avut surpriza plăcută de a afla că Louis și menajera își terminaseră treaba pentru acea zi în casa bunicilor mei.

     – Mi-ar plăcea să o văd! m-am miorlăit eu către Liam. Mai e mult până în weekend!

     – Conduc eu sau ne duce șoferul tău? m-a întrebat el imediat.

     Am zâmbit precum un copil care primise ceea ce își dorise și l-am sărutat scurt pe buze.

     – Conduci tu, vreau să fim singuri, am zis eu, după care el m-a tras mai aproape și m-a sărutat lung.

     – Atunci hai să nu pierdem vremea! m-a îndemnat el. Dar când ne întoarcem am de învățat.

     – S-a făcut! am zis eu veselă și am fugit în dormitor să îmi iau niște haine mai comode.

     Am mers împreună pe același drum din urmă cu două zile, aș putea spune drumul care a condus la relația noastră într-un fel sau altul. Evenimentele din ultimele ore încă aveau efecte asupra psihicului meu, însă atunci când am ajuns în fața casei și am văzut cât de frumos arăta totul, toate problemele au dispărut pentru câteva minute.

     Gazonul era tuns, copacii erau curățați și Louis plantase câteva flori pe lângă gard. Aleea din dale de piatră era acum vizibilă, dar nu am rezistat tentației și m-am întins pe iarba frumos mirositoare.

     – Evelyna, nu! a strigat Liam. O să te înverzești!

     Era deja prea târziu, dar cel puțin purtam un tricou negru, așa că nu se vedea foarte tare dacă mă murdărisem sau nu. Mi-a întins o mână și m-a ajutat să mă ridic, apoi m-a prins pe după talie și ne-am îndreptat privirile către intrarea în casă. Două ghivece imense cu flori stăteau de o parte și de alta a ușii, făcând totul să pară mai vesel.