Când începem să trăim?

Capitolul 28

La media: Alec Benjamin – If We Have Each Other

     Eram la începutul unei noi săptămâni și mă simțeam mai plină de viață ca niciodată. Faptul că aveam un iubit care îmi oferea timpul și atenția de care aveam nevoie mă făcea să fiu mult mai relaxată și mai fericită decât fusesem înainte. Eram atât de binedispusă, încât domnul Morera m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva, însă nu i-am dezvăluit nimic. Eram în birou, cu picioarele sprijinite de masă, și vorbeam la telefon cu Louis, rugându-l să meargă la țară alături de ceilalți angajați ai mei și să înceapă curățenia, căci aveam de gând să aduc acea casă în starea în care fusese cu câțiva ani în urmă. Era locul perfect pentru a-mi petrece sfârșiturile de săptămână și chiar simțeam că aveam nevoie să mă retrag în natură. Mai mult decât atât, îmi doream mai multă intimitate. Partea bună când ești bogat este că ai bani să îi plătești pe alții să îți facă treburile casnice. Partea proastă, în schimb, este că nu ai foarte multă intimitate și pentru mine asta era puțin enervant câteodată.

     Am apucat să văd ușa biroului meu deschizându-se înainte să cad cu tot cu scaun pe jos.

     – Evelyna! a exclamat Liam îngrijorat și s-a aplecat să mă ajute să mă ridic.

     – Liam? am făcut surprinsă. Ce cauți aici? Și de ce ai dat buzna așa în biroul meu?!

     M-am ridicat în picioare și mi-am șters hainele de praf.

     – Te-ai lovit?

     – Puțin, am recunoscut eu. Dar o să-mi treacă, am adăugat, masându-mi spatele.

     – Nu am dat buzna, am bătut la ușă de cel puțin trei ori și nu ai răspuns, așa că am intrat. Ce făceai cu picioarele pe masă?!

     – Nu te-am auzit, am spus surprinsă, dându-mi seama că apelul meu cu Louis se închisese atunci când mă dezechilibrasem și căzusem pe jos. M-ai speriat, am crezut că era domnul Morera!

     – Atunci nu mai sta cu picioarele pe masă, a râs el.

     – E biroul meu, fac ce vreau! am spus încăpățânată.

     I-am trimis un mesaj lui Louis, spunându-i să treacă la treabă, apoi mi-am recentrat atenția asupra iubitului meu.

     – Deci, ce cauți aici? l-am întrebat.

     – Afaceri, a zis el serios. Zău așa, evident că te caut pe tine! m-a tachinat.

     – Drăguț din partea ta, am spus eu îmbrățișându-l. Nu ai cursuri? Sau iar tragi chiulul pentru că ai învățat de dinainte?

     – Acum chiar nu am, a spus amuzat. Dar o să încep peste treizeci de minute, așa că am trecut mai întâi pe la tine.

     Am zâmbit încântată. Era foarte frumos din partea lui că făcuse asta, deși vizita sa îmi provocase o durere și o posibilă vânătaie pe spate.

     – Trebuie să fii mai atentă, mi-a spus el sărutându-mă pe frunte. Nu mă face să îți aduc aminte că ești însărcinată!

     – Ești însărcinată?!

     Vocea surprinsă a domnului Morera s-a auzit cu ecou în micul meu birou și m-a făcut să îmi ridic speriată capul de pe umărul lui Liam și să mă îndepărtez brusc de el. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Cine știe ce impresie proastă tocmai își formase despre mine! S-a uitat pătrunzător la mine, iar eu am plecat ușor capul.

     – Da, am răspuns într-un final.

     – De ce nu mi-ai spus? a zis pe un ton atât de firesc, încât m-am întrebat ce om normal aflat în situația mea i-ar fi dat patronului o astfel de veste.