Când începem să trăim?

Capitolul 11

La media: Sofia Carson – Love Is The Name

     Mă simțeam cea mai norocoasă fată din lume. Care erau șansele să mă îndrăgostesc de un băiat la prima vedere și să descopăr că sentimentele erau reciproce?! În plus, adoram curajul și tupeul său de a-și lua o vacanță cu mine deși nici nu ne cunoșteam. Era o nebunie totală, dar era o nebunie plăcută.

     – Dar nu mi-am adus nimic cu mine! Am doar telefonul și hainele de pe mine!

     – Nici eu. Crezi că avem nevoie de mai mult?

     – Cred că nu am nevoie de nimic atunci când sunt cu tine, am spus eu. Poate doar de aer. Și de apă.

     – Ai simțul umorului, mi-a spus el zâmbind. Ne cazăm?

     Am aprobat din cap și după ce a verificat dacă încuiase mașina, mi-a înconjurat talia cu un braț și am pornit către recepție.

     Un sfert de oră mai târziu, intram în camera noastră cu vedere spre mare de la etajul al treilea.

     – Nu e hotel de cinci stele și nu e o cameră foarte mare...

     – E perfectă! l-am întrerupt eu.

     – Ce anume? m-a întrebat, pășind în camera luminoasă și apropiindu-se de mine.

     – Camera. Surpriza. Tu.

     – Mă temeam că vei spune că e prea mult dintr-o dată.

     – Chiar este, am recunoscut eu. Dar nu mi-aș dori să fiu în altă parte și cu altcineva.

     Și-a fixat ambele brațe pe talia mea și dintr-o mișcare m-a tras mai aproape, lipindu-mă de corpul său. Îl priveam fermecată direct în ochi.

     – Fii sincer, i-am spus eu. Cât de mult ai fi vrut să-i faci surorii mele surpriza asta?

     – Enorm de mult, mi-a spus el trăgând aer în piept și atingându-mi obrazul stâng cu mâna. Era primul lucru pe care voiam să îl fac după ce v-ați fi întors din concediu.

     Am lăsat privirea în jos, dar el mi-a ridicat bărbia imediat.

     – Dar, Evelyna, aici nu e vorba de Esther, ci doar de noi doi. Nu te compar cu ea și nu te văd ca pe ea. Te-am adus aici pentru că vreau să îți ofer ceea ce nu i-am putut oferi ei. Dacă mă lași, îmi doresc să te fac mai fericită decât am făcut-o vreodată pe ea.

     – Deja mă faci fericită, i-am spus eu aproape tremurând de emoție. De când te-am văzut am simțit ceva special între noi, nu știu dacă și ție ți s-a întâmplat...

     – Mi s-a întâmplat, mi-a răspuns el și s-a aplecat ușor, apropiindu-și chipul de al meu.

     Obrajii noștri se atingeau și aproape că mă gâdila cu genele atunci când clipea. Am zâmbit amuzată, iar o secundă mai târziu mi-am simțit buzele cuprinse într-un sărut pasional. Îi simțeam fiecare bătaie a inimii și una dintre mâinile sale care mă mângâia blând pe spate, dând naștere unei mulțimi de fiori în interiorul meu. Avea buze moi și le împletea într-un mod divin cu ale mele, făcându-mă să tremur de plăcere. Mâna mea dreaptă urca pe gâtul său încordat și se juca cu părul său mătăsos și castaniu, iar stânga o aveam pe umărul lui, parcă agățându-mă de corpul său ca de un colac de salvare. Era, puteam spune, salvarea mea.

     Nimeni nu mă făcuse niciodată să mă simt atât de iubită și de protejată pe cât reușise Diego în acea zi. Descopeream iubirea alături de el, descopeream fericirea, descopeream ceea ce mi-aș fi dorit să descopăr în acei patru ani de somn adânc care mă dezechilibraseră foarte mult din punct de vedere emoțional.