Când începem să trăim?

Capitolul 15

La media: Ed Sheeran & Khalid – Beautiful People

     Trecuse o săptămână întreagă de atunci și nu mai știam nimic de Cedric. Cu siguranță voia să mi-o plătească, dispărând și el o săptămână cu iubita lui, dar lucrul de care nu își dădea seama era faptul că nu mă irita numai pe mine, ci și pe Liam, care era probabil sătul de disparițiile noastre copilărești.

     Lucrurile cu Diego mergeau excelent, la fel și orele de condus alături de el. Era băiatul perfect pentru mine, mă convinsesem de acest lucru în totalitate. Dacă exista un om care mă făcea să fiu cea mai bună versiune a mea, el era acela. La început m-am temut că o va vedea în mine pe Esther și că de aceea era împreună cu mine, dar știam că nu era așa, îmi demonstrase de nenumărate ori că ținea la mine enorm. Tocmai din cauza acestei rețineri nu îi spusesem niciodată că îl iubeam, deși în interiorul meu mă topeam de dorul său la fiecare două secunde când nu îl aveam prin preajmă. Îl iubeam, nu exista nimic mai sigur pe lumea asta decât sentimentele mele pentru el și eram cea mai fericită fată din întreg universul.

     Între mine și Liam nu se schimbase nimic, de parcă acea conversație legată de sentimentele sale pentru mine nici nu avusese loc. Devenisem puțin mai atentă la detaliile pe care i le dădeam despre întâlnirile cu Diego, căci știam foarte bine ce înseamnă să iubești pe cineva și acea persoană să iubească pe altul. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să îl rănesc și mi-am promis că nu voi face nimic ce l-ar putea răni. Dacă Cedric nu văzuse sentimentele mele pentru el și mă făcuse să sufăr în mod inconștient, eu realizasem că fata pe care o voia Liam eram eu și aveam să țin cont de acel aspect în viitor.

     Domnul Muñoz se întorsese în sfârșit în oraș și a fost foarte încântat să afle de relația mea și a nepotului său. Mi-a explicat că fusese nevoit să plece chiar în ziua petrecerii, iar eu i-am spus zâmbitoare că îl iertasem, în timp ce Diego mă îmbrățișa de la spate și își arăta afecțiunea. Nu am putut să stăm foarte mult de vorbă, deoarece a plecat din nou două zile mai târziu, într-o altă călătorie despre care nu ne-a dat prea multe detalii. Lucrul important pentru mine era faptul că știam că era bine, deoarece era o persoană foarte importantă în viața mea.

     Mă aflam în fața apartamentului lui Cedric și îmi mutam agitată centrul de greutate de pe un picior pe altul. Vorbise cu Liam în seara precedentă și îi spusese că avea să se întoarcă în oraș de dimineață, așa că voiam să îl aștept și să vorbesc cu el. Eram acolo de jumătate de oră și începeam să cred că aveam să aștept foarte mult timp, când i-am văzut mașina pe fereastră și m-am înviorat brusc. Parcă a durat o eternitate până și-a luat bagajul din mașină, a încuiat-o și a intrat în clădire.

     Avea privirea în jos, căutând prin buzunare cheile de la apartament. Când în sfârșit și-a ridicat capul, am putut citi surprinderea de pe chipul său.

     – Evelyna?!

     Nu am putut rezista și l-am luat în brațe fără să spun ceva, de parcă vorbele ar fi fost de prisos. A lăsat din mână geamantanul pe care îl ducea și m-a îmbrățișat la rândul său. Nici nu avea idee cât de mult îmi lipsise și cât mă bucuram că ne îmbrățișam din nou strâns, așa cum făceam mereu.

     – Am venit să vorbim, am spus eu când i-am dat drumul, în timp ce el descuia apartamentul.

     A deschis ușa larg și mi-a făcut semn să intru prima.

     – Uite, ai tot dreptul să mă cerți, să te superi pe mine, să nu îmi mai vorbești, dar vreau să știi că îmi pare extrem de rău pentru felul în care m-am purtat față de tine și de Liam. Mi-am învățat lecția, promit că nu o să se mai repete și, sincer, mi-a fost dor de tine zilele astea, am spus eu dintr-o răsuflare, în timp ce el se descălța.