Când începem să trăim?

Capitolul 8

La media: Shawn Mendes – Treat You Better

     Sosise în sfârșit ziua concursului. Eu și Liam ne-am trezit devreme și am luat micul dejun, apoi am mers pe jos până la bazinul olimpic al orașului, despre care eu nici măcar nu știam că exista. Speram să prindem locuri bune și să îl putem vedea pe Cedric încă o dată înainte de începerea concursului. Ultima oară îl văzusem în dimineața zilei precedente, când trecuse pe la mine acasă cu mașina și ne salutase, anunțându-ne că avea să se ducă la iubita lui, să își petreacă noaptea la ea și să vină împreună în oraș pentru concurs. I-am putut citi pe chip entuziasmul când ne-a spus că urma să o vadă și m-am bucurat pentru el, pentru că nimic nu mă putea face mai fericită decât să îmi văd prietenii bucuroși. Mi-am petrecut acea zi răscolind prin pod alături de Liam, unde am găsit tot felul de obiecte vechi care aparținuseră probabil bunicilor mei. Bunicii din partea tatălui meu muriseră înainte ca eu să mă nasc, iar cei din partea mamei s-au dus și ei destul de repede, când aveam trei, respectiv opt ani. Nu apucasem să mă bucur de prezența lor, la fel cum nici ei nu apucaseră să se bucure prea mult de mine, dar mă obișnuisem repede cu ideea și nu mă afecta foarte tare. Poate lipsa de exeriență era de vină, sau timpul scurt petrecut cu ei, căci realizam cât de puțin mă afectase moartea lor și cât de mult mă marcase cea a părinților și a surorii mele.

     – Ești bine? m-a întrebat Liam în timp ce mi-a deschis ușa.

     – Sunt bine, am răspuns eu revenind în prezent. Mi-am amintit doar de albumul foto cu bunicii mei pe care l-am găsit ieri în pod.

     Am intrat în clădirea ce adăpostea bazinul de înot al orașului unde se desfășurau toate competițiile, fie ele locale, naționale sau chiar internaționale. Era prima oară când mă aflam în acel loc și am rămas surprinsă de cât de mare și frumos era totul. Liam stătea la coadă pentru a plăti biletele de intrare, când au am văzut prin pereții de sticlă mașina lui Cedric.

     – E Cedric! am strigat eu către Liam și am ieșit în fugă afară.

     Prietenul meu tocmai cobora de la volan și mi-a făcut semn cu mâna când m-a văzut, în timp ce eu mă apropiam de el, nerăbdătoare să îmbrățișez. A dat un ocol mașinii și i-a deschis portiera iubitei sale, care a coborât folosind brațul lui ca punct de sprijin. Uitasem că era cu iubita! Nu știam dacă eram pregătită să o cunosc atât de repede. Îmi imaginasem că se va întâmpla după competiție, asta dacă nu ar fi vrut să își petreacă după-masa singuri. Tina avea părul blond prins în coc și era îmbrăcată cu haine de sport largi.

     – Evelyna, ți-o prezint pe iubita mea, Cristina. Tina, prietena mea cea mai bună, Evelyna, a spus Cedric arătând spre mine.

     M-am apropiat de ea destul de speriată și ne-am îmbrățișat scurt.

     – Mă bucur să te cunosc, mi-a spus ea pe un ton cald. Cedric mi-a povestit multe despre tine.

     Îi povestise?! În urmă cu câteva zile Cedric îmi spusese că Tina nici măcar nu știa de existența mea. Când îi vorbise despre mine?!

     – Și eu mă bucur, i-am răspuns, în timp ce îl îmbrățișam pe Cedric. Voi nu trebuia să veniți mai devreme? i-am întrebat curioasă.

     – Ba da, a spus Liam scoțând din mașină două genți și apoi închizând-o. De fapt, suntem în întârziere. Am cam lenevit în pat de dimineață.

     – Nu vă mai rețin atunci, am spus eu repede. Multă baftă!

     I-am privit îndepărtându-se în timp ce se țineau de mână și dispărând în spatele unei uși, alta decât cea pe care intrasem alături de Liam. Erau drăguți împreună. Atât de drăguți, încât îmi doream să nu mai simt nimic pentru Cedric.