Când începem să trăim?

Capitolul 4

La media: Ava Max – My Head & My Heart

     M-am trezit după un somn lung și odihnitor atunci când m-am întors pe o parte și aproape am căzut de pe canapea. Liam și Cedric erau acolo și încă dormeau, așa că m-am ridicat în liniște și m-am dus la baie, apoi am mers în bucătărie și i-am cerut bucătăresei să-mi aducă pe terasă un suc de fructe.

     Până s-au trezit cei doi leneși, apucasem să stau de vorbă cu Louis și să îl rog să se ocupe de curățarea și umplerea piscinei și scotocisem prin birou suficient de bine încât să aflu PIN-ul mult căutat. Eram așezată pe scaunul de birou al tatei și răsfoiam un album foto, când Liam și Cedric au bătut la ușă și au intrat în încăpere.

     – Neața, somnoroșilor! i-am tachinat eu. Ați rămas la fel de leneși, se pare!

     – Și tu la fel de energică și matinală, a răspuns Liam, oprind un căscat.

     Am pus albumul foto pe masă și m-am ridicat de la birou, mergând să îi îmbrățișez.

     – Am nevoie de conturile voastre ca să vă transfer banii.

     – Zău așa, Evelyna! Abia m-am trezit! Nici nu știu cum mă cheamă! mi-a zis Cedric.

     – Micul dejun vă așteaptă pe terasă. Mergeți înainte, o să vin și eu imediat.

     După ce au ieșit afară, am luat albumul în brațe și am continuat să privesc pozele cu mine și Esther de când eram mici, apoi l-am închis cu zgomot și l-am pus pe raftul de pe care îl luasem. Biroul tatei era de fapt o bibliotecă ce adăpostea sute sau poate chiar mii de cărți, pe care eu și sora mea adoram să le citim. Aceasta era singura pasiune comună a noastră, căci în rest eram extrem de diferite. Eu semănam cu mama, eram vulcanică și extrem de sociabilă, iar Esther semăna cu tata, fiind mult mai calculată, retrasă și extrem de misterioasă. Cu ceva timp înainte de accident, o bănuiam că ar fi avut un iubit pe care îl ascundea de noi – ceea ce nu m-ar fi mirat, având în vedere cât de secretoasă era, dar din păcate nu am putut să aflu dacă bănuiala mea era corectă sau nu sau mai mult decât atât, cine era misteriosul iubit. În timp ce cotrobăiam prin dulapuri și sertare, am dat de un seif despre a cărui existență nu-mi aminteam să fi știut și pe care, în mod evident, nu puteam să îl deschid. Mă concentram să mă gândesc la un cod pentru a-l deschide, dar l-am auzit pe Liam strigându-mă și am abandonat seiful pentru moment.

     Am luat micul dejun alături de cei doi, apoi le-am spus entuziasmată ce idee îmi venise în timp ce așteptasem să se trezească.

     – De când m-am întors acasă mă tot frământă un gând... Practic, locuiesc singură în casa asta enormă, iar eu urăsc liniștea și singurătatea. Credeți că ar fi o idee bună să... Adică... mi-ar plăcea să vă am mereu aici.

     – Și nu ne ai? a întrebat Cedric.

     – Nu, n-ai înțeles. Vă propun să vă mutați aici.

     – Poftim? au făcut ei deodată.

     – Da, ați auzit bine! Nu ar fi grozav să locuim împreună? Spuneți-mi că acceptați!

     – Pe mine nu mă deranjează să mă mut aici dacă asta te face fericită, a spus Liam.

     – Eu nu pot, a mormăit Cedric.

     – De ce? am întrebat curioasă.

     – Păi... pentru că nu pot, a spus el căutând privirea lui Liam.

     – Spune-i odată! l-a îndemnat acesta.

     – Ce să-mi spui?

     – Nu mă pot muta la tine pentru că... sunt într-o relație.