Când începem să trăim?

Capitolul 13

La media: One Direction – Perfect

     – Nu, am spus după câteva secunde de gândire. Nu cred.

     – Nimic? s-a mirat el.

     – Am un iubit de o săptămână și îl iubesc. De ce aș mai simți ceva pentru Cedric?

     – Nu știu, am întrebat doar. Sentimentele nu se pierd atât de repede.

     – Probabil. Nu mă pricep la iubire, Cedric e expertul.

     – Nici pe departe! a râs el. Cred că știu mai multe despre iubire decât el și n-am avut o relație niciodată!

     – I-auzi! am spus eu devenind interesată. De unde știi tu mai multe despre iubire?

     – Voi credeți că iubirea se referă strict la sentimentul erotic, a spus el degajat. Dar nu e deloc așa. Există multe tipuri de iubire.

     – Eu nu cred asta. Sunt de acord că există mai multe tipuri, altfel v-aș mai fi spus la spital că vă iubesc?

     – A spune e una și a dovedi e alta. Nu te supăra, dar să nu dai semne de viață și să dispari fără vreo explicație nu e o dovadă de iubire.

     – Te rog, nu începe iar! Mi-am învățat lecția!

     – Nu încep, spuneam doar. Mai aveți amândoi multe de învățat despre iubire.

     – Dar tu? am spus eu amuzată. Tu mă iubești?

     S-a uitat la mine parcă mirat că îi pusesem o astfel de întrebare.

     – Normal că te iubesc!

     – De ce ai ezitat? am întrebat râzând.

     – Pentru că nu văd rostul întrebării. Știi foarte bine că te iubesc.

     – Of, nu mai pot glumi cu tine!

     Ne-am zâmbit unul altuia.

     – Mă duc la culcare, am spus într-un final. Am avut o zi plină.

     Ne-am ridicat amândoi de pe fotoliile de pe terasă și am intrat în casă.

     – Noapte bună! mi-a urat el, deschizându-și brațele și așteptând să îl îmbrățișez.

     – Noapte bună! am spus eu strângându-l în brațe. Și îți zic un mic secret. Mi-a fost dor de voi!

     Era plăcut să îl îmbrățișez din nou după o săptămână în care nu îl văzusem, dar mai ales după acea zi în care mă săgetase cu privirea de nenumărate ori.

     M-am retras în camera mea fredonând o melodie. Nu îmi era tocmai somn, deși psihic eram obosită, așa că mi-am dat drumul la apă cu gândul să fac o baie relaxantă înainte de culcare.

     Eram cufundată în apa caldă acoperită de un munte de spumă plăcut mirositoare și îmi țineam jurnalul pe genunchi, adăugând în el ultimele mele aventuri și gânduri. Doar scriind câteva lucruri despre vacanță, retrăiam totul la intensitate maximă și inima mi se umplea de bucurie. Nu m-am putut abține și atunci când am lăsat pixul jos, am răsfoit ultimele pagini și le-am recitit de două ori înainte de a pune jurnalul deoparte.

     Ca de fiecare dată când făceam baie, privirea mi-a căzut asupra cicatricilor pe care accidentul mi le pictase pe corp. Prima dată când le observase Diego, am vrut să le ascund pentru că mă simțeam rușinată că le aveam, credeam că mă făceau mai puțin frumoasă sau atrăgătoare. M-a privit întrebător și i-am explicat că erau niște cicatrici cu care rămăsesem în urma tragediei, apoi l-am lăsat să le vadă.