Când începem să trăim?

Capitolul 25

La media: Marshmello & Jonas Brothers – Leave Before You Love Me

      – Organizez la mine acasă o cină cu oameni importanți. Mi-ar plăcea să fii acolo, mi-a explicat el.

     Pentru o clipă mă speriasem că avea să îmi spună ceva ce nu mi-ar fi plăcut deloc să aud. Eram mult prea paranoică, poate chiar din cauza lui Pablo.

     – Sunt liberă, am spus ușurată, fără să mă mai gândesc dacă voiam sau nu să îmi petrec seara de sâmbătă la o cină cu oameni de afaceri.

     – Atunci te voi aștepta acolo la ora opt, mi-a spus el zâmbitor. Mă bucur că mi-ai acceptat invitația.

     Dar nu o acceptasem! Ce era cu toți bărbații din jurul meu?! Vorbeam cu voce tare și nu îmi dădeam seama sau toți îmi puneau cuvinte în gură pe care nu le spusesem?

     – Voi fi acolo, am spus calmându-mă. Dar nu știu adresa.

     – A, da! Scuze.

     A luat un bilețel de pe birou, a mâzgălit adresa cu un pix, apoi mi-a întins bucata de hârtie. Nu aveam de unde să știu unde locuia, nu? Doar nu eram fana lui numărul unu încât să mă documentez despre viața lui privată.

     – Mai am ceva în program? m-a întrebat.

     – O întâlnire cu un client peste jumătate de oră.

     – Mulțumesc. Te poți retrage.

     Domnul Morera a plecat de la firmă la ora două și jumătate și mi-a spus că puteam și eu să îmi închei programul cu o oră mai devreme, așa că la trei și câteva minute intram în casă și mă aruncam pe canapea. Nu avusesem o zi solicitantă, dar eram obosită și nu mai voiam să aud de bărbați în toată viața mea!

     Liam a ieșit din dormitor și a tresărit atunci când m-a văzut.

     – M-ai speriat! a zis el, ducându-și mâna la piept. Când ai venit?

     – Adineauri, am spus eu și m-am ridicat de pe canapea, cu pantofii în mână. Am uitat să anunț. Tu nu ai cursuri?

     Eram la finalul celei de-a treia săptămâni de când începuse facultatea, dar nu reușisem nicicum să îi rețin programul.

     – Mai am un curs peste o oră, dar nu am chef să merg. Oricum, am învățat unele lucruri de dinainte. Vreau să începem practica aia odată!

     – Scârbos! am zis eu, gândindu-mă ce ar fi putut presupune activitățile practice ale unor studenți de medicină; mă treceau fiori numai încercând să îmi imaginez.

     – Ai terminat mai repede azi, a constatat el.

     – Azi am fost mai liberă. N-o să îți vină să crezi ce am făcut!

     – Ai vărsat cafea pe vreun om important? a râs el.

     – Aș fi preferat asta. Dar nu, am luat prânzul cu Pablo!

     – Ce ai făcut? m-a întrebat uimit, râzând mai tare ca niciodată.

     Îl priveam cum aproape leșina de râs, iar eu îmi păstram expresia serioasă, așteptând să pot continua povestea.

     – Tipul ăla chiar se dă la mine! am exclamat revoltată.

     – Ce îți imaginai? Că are nevoie de prieteni noi?

     – Nu, dar cel puțin am crezut că va fi discret! Mi-a spus că e interesat de mine!

     Văzând totul din exterior, începea și mie să mi se pară o situație amuzantă, pe lângă faptul că era penibilă.