Când începem să trăim?

Capitolul 17

La media: Sofia Carson & R3HAB – Miss U More Than U Know

     – Liam, telefonul! am strigat după el, ieșind din casă cu telefonul său în mână.

     Liam era deja la poartă, pregătit să iasă pe ea. Am alergat până la el și i l-am dat cu o privire dezaprobatoare.

     – Te știam mai disciplinat!

     – Ce să fac dacă am uitat să îmi pun alarma? Te pup, am întârziat! a zis el grăbit și m-a pupat pe obraz.

     Am rămas în pragul porții și m-am uitat după el. Prima zi de facultate. Sau mai bine spus, prima zi de plictiseală pentru mine.

     – Mă duc să mă culc la loc, am spus cu voce tare și am intrat înapoi în casă.

     Deși nu credeam că voi reuși, chiar am adormit la loc și m-am trezit trei ore mai târziu, în jurul orei unsprezece. Am pierdut vremea o oră pe telefon, apoi m-am oferit să ajut cu ce pot la bucătărie... doar că nu trebuia să ajut cu nimic, totul era sub control. Am ținut-o în schimb de vorbă pe bucătăreasă, care mi-a povestit diverse lucruri de când eram mică și de care uitasem cu desăvârșire.

     – M-am întors! a strigat Liam pe un ton vesel imediat ce am terminat prânzul.

     – Așa repede? am strigat eu, venind în întâmpinarea sa.

     – Astăzi am avut program scurt. De mâine începe greul! Ce bine miroase!

     – Ți-e foame? Tocmai mă ridicasem și eu de la masă.

     – Da, mi-e foame! Nu am mai apucat să mănânc de dimineață.

     – Dar mi-ai promis că vei mânca pe drum! am zis indignată.

     – Am alergat ca să nu ratez festivitatea de deschidere. Dar, ca să nu te superi pe mine, m-am gândit ce putem face după-masa asta!

     – Surprinde-mă!

     Am fost încântată pe loc de planul său și am acceptat fără să stau pe gânduri. Nici dacă aș fi stat să mă gândesc toată săptămâna nu mi-ar fi trecut așa ceva prin cap!

     – Încep să mă simt ciudat, i-am spus lui Liam ieșind din vestiar, cu prosopul pe umeri. O să ne facem de râs.

     – Ba nu, o să ne distrăm! Ești gata?

     Am dat din cap entuziasmată și speriată în același timp, iar Liam mi-a deschis ușa. Am intrat amândoi în sala ce adăpostea bazinul unde Cedric lucra ca și instructor de înot.

     Era gălăgie, în mare parte provocată de foarte mulți copii care se jucau în apă sau se pregăteau să înceapă prima lor oră de înot. O mulțime de părinți îi priveau pe geam entuziasmați și le făceau tot felul de semne, iar când i-am văzut m-am întrebat ce aveau să creadă atunci când vor vedea doi adolescenți participând la oră. Încă nu-mi venea să cred că acceptasem ideea lui Liam!

     L-am văzut pe Cedric așezat pe marginea bazinului, cu niște hârtii în mână. La sosirea noilor copii, acesta s-a ridicat și le-a arătat unde să își lase lucrurile, apoi i-a condus la dușuri. Eu și Liam priveam de pe margine, temându-ne să ne apropiem deocamdată pentru a nu strica surpriza.

     Rând pe rând, copii se aliniau lângă bazin, așteptându-și instructorul. Ne-am strecurat printre ei și am așteptat până când s-a alăturat și ultimul. Cedric și-a luat foile, probabil pentru a face prezența, dar când și-a ridicat privirea...