Drumul spre inima ta

21. Play or be played

CAPITOLUL 21

Femeia de lângă mine priveşte în orice parte numai la mine nu. Avionul a decolat acum mai bine de trei sferturi de oră şi ea n-a scos un cuvânt. Am fost tratat cu răceală şi indiferenţă în ultimele două săptămâni, cât pentru tot anul, căci după ce i-am sădit grăuntele de fericire în inima Oliviei cum că vom pleca la New York Shanon ştia că nu va mai avea ce să facă sau cum să riposteze. Ar trebui să se bucure, fiindcă faca asta pentru fericirea micii prinţese, nu mi-aş fi iertat-o dacă din cauza unei aiurite de boli ea nu va avea ce să povestească la şcoală.

- Mă puneţi în cele mai penibile situaţii în faţa Oliviei! A ripostat ea atunci, după ce micuţa blondină ne-a lăsat singuri.

- Ştii că n-o fac cu rea intenţie. Zâmbetul de pe faţa fiicei tale a fost tot ce am vrut în schimb. Mă simţeam într-un fel răspunzător de boala ei. A şi răcit pe lângă faptul că a făcut varicelă, dacă e să mă iau după ce spui tu, din cauza hainei. Aşa că trebuia să mă revanşez cumva.

- Tocmai asta e problema! Nu aveţi de ce să luaţi decizii care nu vă privesc. Olivia nu este nici pe departe responsabilitatea dumneavoastră! Mă fixează cu ochii ei ageri şi îşi strânge pumnii. Oare e pregătită să mă bată? Chicotesc în gând la idea asta absurdă.

- Ba este! Şi tu şi ea aţi devenit responsabilitatea mea din momentul în care m-am... aţi călcat în casa asta!

Şi-a trecut o mână prin păr şi ochii i s-au înroşit. Oh nu, ăsta e ultimul lucru pe care aş fi vrut să îl fac.

-          Te rog nu face faţa asta, o implor eu luând-o cu două degete de barbă şi forţând-o să se uite la mine. Nu plânge din cauza mea.

Sunt trecut printr-o tornadă de apă amestecată cu gheaţă la zero absolut, precedat de o cascadă de lavă încinsă când văd lacrima care îşi face loc pe obrazul ei drept. Nu este omeneşte posibil să mă simt atât de prost pentru o simplă lacrimă. Nu poate fi vorba numai de asta. Starea ei de nervozitate îmi este transmisă şi mie. Înghit în sec şi mă apropii de faţa ei. Obrajii ei trec rapid de la alb la un rozaliu încins şi se uită la mine ca şi cum aş fi un fel de extraterestru care i-a invadat casa.

- Shanon... cer eu o aprobare aproape şoptită.

Vreau să fac asta. Vreau s-o sărut atât de tare încât să îşi piardă minţile. M-a lăsat s-o fac o dată. De fapt de mai multe ori. Dar o voi mai face. O voi face de câte ori vreau eu, pentru că eu sunt şeful! Se uită la mine cântărindu-şi în minte opţiunile. Mă priveşte câteva secunde cu ochii înlăcrimaţi şi simt că mă topesc de nerăbdare.

 - Ia-ţi mâinile de pe mine Lucien! Tună ea, îndepărtându-se de mine. Să nu îndrăzneşti să mă mai atingi sau... sau... lacrimile îi cad acum şiroaie şi îi udă obrajii. O privesc încruntat fără să realizez din prima că am fost respins.

- Sau ce?

- Sau nimic. Doar stai naibii departe de mine! Nu sunt femeia potrivită pentru... asta. Face un cerc în aer între noi.    

- Dar...

- Eu te rog de data asta. Stai. Departe.

A plecat întinzându-şi lacrimile pe faţă cu dosul palmei, fără să mă mai privească. Şi cam asta  e tot ce îmi amintesc. 

Iar acum stă lângă mine în avion fără să spună nimic, în timp ce aerul parcă nu mai are loc în jurul meu şi mă sufoc. Îmi întorc privirea spre ea şi zâmbesc ca un idiot când o prind că se uită insistent la mine şi apoi îşi întoarce dintr-o dată capul. Olivia e foarte încântată şi vorbeşte una într-una cu sora mea. A fost nevoită să îşi schimbe locul cu mine, pentru că voia să stea la geam din cauza schimbului de fus orar. Robin părea că o face să nu bage în seamă senzaţia de vomă de care se plângea una într-una, aşa că o ţinea ocupată arătându-i poze cu haine şi pantofi de firmă. Olivia scotea sunete de uimire şi îşi acoperea gura cu palmele de câte ori Robin îi povestea câte ceva legat de marile case de modă din Londra sau de cele din Paris pe care le-a vizitat. Acum aş fi şi mai fericit dacă în loc să stea cu spatele la mine, Shanon mi-ar mulţumi pentru asta.