Drumul spre inima ta

10. Nici măcar prieteni

CAPITOLUL 10

-          Înainte să plecăm... am... am un cadou.

Ochii ei se măresc şi scot din torpedoul maşinii o cutie de catifea bleumarin.

-          Deschide-o, o îndemn eu.

Se uită ciudat la mine şi o deschide cu teamă. Brăţara cu safire de aceaşi culoare cu ochii ei i-a oferit un şoc.

-          Ce crezi?

-          Este... frumoasă.

-          Lasă-mă să te ajut.

I-am luat cutia din braţe şi i-am pus brăţara strălucitoare pe mâna stângă unde inelul ei încă nu îşi cedase locul. Mă bucuram că nu se comportă ca o oarecare refuzând cadoul şi cerându-mi să îl duc înapoi sau să îl plătească. Era doar un gest banal să dai cadouri femei, dar aşa ajungi cel mai uşor la inima lor.

-          Ă... mulţumesc frumos.

-          Plăcerea e a mea Shanon. 

M-am urcat la volan privind faţa crispată a lui Shanon care se chinuia cu pusul centurii. Nu era nici normal nici legal şi ea a ţinut minte să îmi amintească asta la fiecare 5 minute.

-          Megeţi mai încet!

-          Semaforul era roşu!

-          Biciclistul avea prioritate!

Ştiţi ce zic?

Of Shanon, sunt atât de tentat să îţi astup gura aia. Conduc încet, respect regulile de circulaţie cu singura precizare că abia se făcuse roşu la semafor. Mai aveam vreo zece minute de mers şi încordarea lui Shanon încă n-a dispărut. Plus de asta m-a enervat şi pentru că n-a scos un sunet în afară de cele deja bine ştiute, pe parcursul drumului. O văd cu coada ochiului cum priveşte concentrată spre ecranul telefonului ei micuţ şi tastează ceva repede, apoi şi-l bagă în clutch-ul pe care i l-a dat Stella şi îşi strânge pumnii. Oare conduc chiar atât de rău?

Vibraţia telefonului ei în geanta goală ne scoate din starea de amorţeală în care am intrat amândoi.

-          Îmi cer scuze. Spune ea, verificând iarăşi un mesaj.

Acel cineva care o tot caută oare chiar n-o poate lăsa în pace? Nu ştie că e cu mine? Nu că aş fi gelos, dar e deranjant să fii cu cineva, iar ea să tasteze în continuu la fosila aia de telefon. Plus de asta că mă mai şi ignoră. Cred că tot sângele i se scurge din obraji, iar telefonul ei cade când vede echipajul de poliţie ce se află în faţa noastră.

-          Ia nişte aer Shanon, îi spun lejer. Nu vreau să creadă poliţia că duc un cadavru în maşină pe post de copilot.

Poliţistul îmi face semn cu mâna să trag pe dreapta şi mă conformez. Îmi iau mâna de pe schimbător şi o pun peste cea a lui Shanon. Ochii ei albaştrii se ridică speriaţi şi se intersectează cu ai mei, îi zâmbesc încurajator şi îi strâng mâna.

-          Bună seara. Salut politicos poliţistul deschizând geamul.

-          Bună seara, îmi răspunde la rândul lui.

-          E vreo problemă?

Adevărul e că deşi nu arăt asta înăuntrul meu tremur ca la minus 20 de grade. Cred că cel de sus a ţinut de prea multe ori cu mine şi acum îşi bate joc.