Drumul spre inima ta

30. Necondiţionat aproape de mine

CAPITOLUL 30

Nu tocmai răspunsul la care m-aş fi aşteptat. Cum adică a fost o greşeală? A fost o greşeală? Sunt confuz şi mai mult decât atât sunt uimit. Ce vrea să spună femeia asta?! Dar cine se crede încât îndrăzneşte să îmi spună aşa ceva?! Cum adică, nu sunt suficient de bun pentru ea, sau cum?

- Cred că eşti confuză. Spun plin de siguranţă.

- Nu chiar. Face o grimasă şi îşi lasă privirea în jos. Ştiu tot ce s-a întâmplat azi noapte Lucien şi sunt mai mult decât sigură că a fost o greşeală. Ne-am lăsat duşi de val într-un lucru pe care nu îl putem controla.

- De ce aş vrea să controlez aşa ceva?

Mă ridic de la birou sigur pe mine şi păşesc în direcţia ei, cu destinaţia spre buzele sale. O să îi demonstrez cât de mult se înşeală. Are la fel de multă nevoie de mine cât am şi eu de ea şi o vreau cu orice preţ. Văd o sclipire în ochii ei albaştrii şi înainte să îşi dea seama ce vreau să fac scoate doar un icnet. Mâinile mele se încojoară după talia sa şi o trag spre mine aproape lipindu-ne nasurile.

- Înainte să oferi informaţii eronate Shanon, asigură-te că eşti sigură pe ceea ce spui.

Mâinile sale se lipesc de pieptul meu şi mă aştept să facă vreo mişcare, să fiu refuzat sau împins, dar ea pur şi simplu mă priveşte cu gura întredeschisă. Ochii i se opresc asupra buzelor mele şi îi simt respiraţia caldă mângâindu-mi-le. O văd înghiţind în sec şi în cele din urmă scoate un oftat şi îşi lasă privirea în jos. Scutură din cap şi apoi îşi ridică iar privirea spre mine.

- Shan... chiar am putea să facem asta să meargă. Îmi lipesc mâna de obrazul său şi pun un sărut cast pe fruntea ei. Figura-i impasivă nu se schimbă decât atunci când uşa de la birou se deschide şi pe ea păşeşte o blondină plină de încredere şi zâmbitoare.

Ne îndepărtăm unul de altul de parcă am fi fost electrocutaţi şi îmi trec mâna frustrat prin păr în timp ce Shanon se uită la Vivien care a intrat în birou de parcă ar fi la ea acasă.

- Sper că n-am întrerupt ceva important spune ea, toată un zâmbet.

- Ce cauţi aici? Întreb ştiind că ar fi în zadar să o mai cert pentru intrarea inoportună.

- Am venit cu veşti mari Luce. Bună Shay, o salută ea pe şatenă oferindu-i un sărut pe obrajii roşii.

- Atunci eu vă las. Spune ea, întorcându-se cu faţa spre uşă.

- Nici gând, rămâi aici, încă n-am terminat. O averitizez nepăsându-mi de prezenţa enervantă a fiicei şefului, pardon, asociatului meu.

- Are dreptate, nu vă reţin mult, spune Vivien păstrându-şi zâmbetul pe buze, făcând pe neinteresata. Luaţi loc dragilor.

Aranjează două scaune în faţa biroului meu şi ne invită să luăm loc. Shanon nu face un pas şi eu sunt enervat până peste cap.

- Ce naiba de joc e ăsta Vivien? Şi ce faci acolo?

- Crede-mă Luce, ţi-ai dori să vezi asta.

Blonda se aşează cu nonşalanţă la biroul meu şi îşi scoate din geantă o bucată mică de... ceva. Îmi dau seama că e un stick USB când îl flutură în faţa ochilor noştrii şi îl bagă în unitatea centrală. Tastează câteva litere, ia mouse-ul în mână, accesează de câteva ori şi întoarce ecranul cu faţa spre noi. Îşi sprijină capul în palme şi îşi ridică sprâncenele.