Drumul spre inima ta

2. A fost doar un vis

CAPITOLUL 2

Figura lui Shanon s-a schimbat când a auzit de locul în care mergem. Probabil un om de statura ei socială nu şi-ar permite să intre într-un asemenea local. Poate era doar mirată că nu ştia exact locaţia, dar m-am înşelat.

În altă ordine de idei, Stella Carter e un nume aparent obişnuit. Ea ca persoană însă, este destul de deosebită. Şi nu spun asta doar pentru că e prietena mea cea mai bună. Să ai o femeie care să te bată la cap, pe care s-o iubeşti, dar cu care să nu îţi împarţi patul e ca şi cum ai fi prieten cu Dumnezeu. Şi e ceva pe care puţini bărbaţi îl pun în practică.

M-am dat jos din maşină fără să o las pe Shanon să îmi mai deschidă uşa şi am coborât în faţa clubului Golden. Stella nu mă aştepta. Stella nu aşteaptă pe nimeni niciodată. Oamenii nu vin la ea în vizite de curtoazie, dar din fericire eu nu sunt orice om.

- Nu sta după mine, i-am spus şoferiţei mele.

- Dar domnule...

M-am căutat în buzunare şi am scos două sute de dolari. I-am dat ca să îi închid gura, deşi aş fi preferat s-o fac în alt mod. Poate ar trebui să îşi cumpere nişte haine mai drăguţe.

- O să iau un taxi ca să mă întorc acasă, o asigur punându-mi un zâmbet imens pe faţă.

M-a privit cu ochii ei incredibil de albaştri câteva secunde cântărindu-şi opţiunile. Mintea mea îi zbiera să plece odată fiindcă prezenţa ei mă bulversa. A dat din cap afirmativ, în cele din urmă şi a urcat în maşină, vârându-şi banii în buzunar. Pentru ea orice bănuţ conta?

Am mers direct spre club. Nu intram prin faţă. Era mai amuzant prin spate, pe scările de urgenţă, printre gunoiul din spate, printre vomă şi mucuri de ţigară. Dădeai peste tot felul de oameni. Era un local de lux, ştiţi, gen anii 20'? Unde ascultai jazz şi blues live, se dădeau spectacole adevărate aici şi chiar şi Stella cânta. Foarte bine aş putea adăuga. Se juca şi poker, ruleta, în fine, tot felul de prostii din astea, unde oamenii îşi pierd casele, copiii şi soţia. Cea mai bună parte era faptul că nu mirosea înăuntru a fum de ţigară şi alcool vărsat pe jos, fiindcă prietena mea era de-a dreptul nebună când venea vorba de curăţenie. În spate însă, acolo pe unde intram eu, dădea spre o zonă mai neîngrijită a oraşului, totuşi nimeni nu era perfect. Cu excepţia Stellei.

- Coco e aici? L-am întrebat pe Eli unul dintre bodyguarzii ei.

Îl cunoşteam şi mă ştia, dar mă trata cu o privire urâtă de fiecare dată, de parcă eram vreun fel de intrus cu păduchi. Mi-a deshis uşa ca să intru în camera mare şi împânzită de tablouri cu ea, fără să îmi adreseze un cuvânt. Egoul Stellei depăşea orice aşteptări. Numele ei de scenă era Coco, precum Chanel, fiindcă ce femeie n-ar vrea să poarte toată ziua aşa ceva? iar Stella era obsedată de ea.

M-am aşezat pe canapeaua neagră de piele din cameră privind pentru a o suta oară tabloul cu Stella trăgând dintr-o ţigară. În scurt timp uşa de la intrare s-a deschis făcându-i loc frumoasei şatene. Purta o rochie roşie strânsă pe corp lungă până sub genunchi cu un decolteu generos. Bustul Stellei nu era de ignorat. Mi-a tras o privire urâtă ştiind că mă holbez la ea, dar nu s-a supărat. Ea nu se supără niciodată şi nici nu zbiară. Te arde cu indiferenţa şi e o pierdere mare să n-o ai pe Stella. 

- Nu prea mă interesează, a spus ea vorbind la telefon. A ascultat vocea de la celălalt capăt al firului şi şi-a dat ochii peste cap. Nu-mi vând fetele pentru nimeni. A închis telefonul lejer fără să mai aştepte să i se răspundă.