Drumul spre inima ta

40. Olivia

CAPITOLUL 40

P.D.V. al Oliviei

Shay a intrat aseară în casă plângând și de atunci stă închisă în camera ei. Mă face să mă simt vinovată și nici măcar nu știu de ce. Oare ce a putut păți?

Cred că cel mai probabil e legat de faptul că ne-am mutat de la Lucien. Bunicul ne-a lăsat să stăm în casa lui. Nu e la fel de mare și de frumoasă ca a lui Lucien, dar e drăguță. Am camera mea acum și bunicul mi-a făcut rost de un calculator. Nu că aș avea ce să fac cu el. M-am plictisit să mă joc jocuri de fetițe și Shay nu mi-a spus de unde a venit îmbrăcată așa de frumos. Cred și sper că s-a certat cu Nick. Nu îmi place de el. Îmi aduce câte un cadou scumpe și apoi dispare cu Shay la întâlniri. Nu vrea să mă ia și pe mine, Lucien întotdeauna m-a luat și pe mine.

Se aud zgomote ciudate de jos. Aud pașii greoi ai bunicului pe scări și apoi bate în ușa de alături. Cred că îi spune ceva lui Shay căci îi aud și ei pașii în timp ce iasă pe ușă și coboară la parter. Oare a venit cineva la noi? Aștept câteva secunde și las atlasul jos. Imaginile astea colorate nu mai reprezintă pentru mine un punct de interes. Ies tiptil pe hol și ascult la ce se întâmplă. Încerc să văd cine e, dar risc ca bunicul să mă vadă.

- Ce cauți aici? aud vocea nervoasă a lui Shay.

- Cred că mai bine vă las să vorbiți, spune bunicul Patrik și se îndreaptă spre ușă. Își pune pălăria în cap și își trage o vestă pe el, apoi dispare pe ușa din față.

- Să nu stăm în picioare, îi spune vocea cealaltă lui Shay.

Are un ton ușor pițigăiat și îi aud tocurile făcând zgomot pe parchetul din sufragerie. Cobor pe primele trei scări, suficient cât dulapul de papuci să mă ascundă.

- Te mai întreb o dată, ce cauți aici Sophia?

Femeia face o pauză. Reușesc să îmi aplec capul cât să o văd pentru câteva secunde și figura ei să îmi rămână pe retină. E frumoasă. Adică... foarte, foarte frumoasă. Poartă haine stilate și pantofi cu toc mare, în timp ce părul blond și lung aproape până la talie îi cade în valuri frumoase de-a lungul corpului suplu. Își dă jos ochelarii de soare și se trântește pe canapeaua din sufragerie. Figura ei nu îmi trezește niciun sentiment, deși am senzația că am mai văzut-o undeva. Poate într-o revistă?

- Dar ce primire frumoasă îmi oferi Shanon. Sau să îți spun surioară?

Casc gura șocată și mă uit la ea din nou. Femeia asta e... mama mea. Dar ce schimbată e! E foarte foarte... diferită. Am mai văzut-o în câteva poze, pentru că Shay obișnuia să îmi vorbească foarte des despre ea, dar pare de nerecunoscut. Mă ridic în picioare gata, gata s-o întâmpin cum se cuvine, dar râsul ei îmi dă fiori pe spate și mă opresc chiar înainte să fac primul pas.

- Nu am venit pentru progenitura aia mică dacă cumva asta insinuezi.

- Nu vorbi așa despre fiica ta!

- Te înșeli! I-o taie ea fioroasă. Eu nu am copii.

- Ești de o răutate incredibilă și n-ai pic de suflet...

Vorbele ei sunt ca niște cuțite înfipte în inima mea. Cum adică nu e mama mea?

- Nu mă interesează câtuși de puțin părerea ta despre mine, spune ea ridicându-și o mână în aer ca s-o oprească pe Shay.

- Nu înțeleg ce vrei atunci.

- E cam ciudat, din moment ce toată presa vuiește despre minunatul avocat Nicholas Deveraux căruia i-a fost trasă clapa la nuntă. Ai ajuns și în ziarele de scandal din New York! Felicitări surioară, chiar nu pierzi timpul.