Drumul spre inima ta

6. De ce sunt un netrebnic păcătos?

CAPITOLUL 6

Inspiram şi expiram nervos aşteptând un răspuns din partea surorii mele. Răspuns care ar face bine să apară cât mai repede. Dar ea doar stă acolo privindu-mă inexpresivă parcă pregătită pentru o ceartă părintească. Mă calmez instantaneu aducându-mi aminte că eu nu sunt tata, dar îmi păstrez totuşi o alură serioasă. Nu vreau să fiu aşa. Nu trebuie să fiu aşa. Sunt într-un fel dezamăgit că Robin nu a avut curajul să îmi spună mie, fratelui ei, adevărul.

- Deci? insist eu pe un ton mult mai calm de data asta. Robin îşi arcuieşte sprâncenele şi îşi îndreaptă spatele.

- Dacă ai de gând să mă cerţi sau să zbieri sau să protestezi şi să mă iei pe sus, îţi spun de pe acum că nu mă întorc la nenorocirea aia de facultate nici spânzurată, ameninţă ea dintr-o suflare.

- Sunt rănit, spun ducându-mi mâna teatral la inimă. Chiar mă crezi în stare de aşa ceva? Eu am fugit de facultatea aia ca de dracu' în persoană.

Văd o urmă de zâmbet pe faţa ei frumoasă, dar clipeşte de câteva ori şi face un pas în spate precaută când dau să mă apropii de ea ca s-o îmbrăţişez.

- Care e parola de siguranţă? spune ea mijindu-şi ochii. O privesc nedumerită câteva clipe apoi îmi dau seama despre ce vorbeşte.

- Nu! spun atrăgând atenţia câtorva persoane din jur. Nu pot să cred că încă mai ţii minte porcăria aia!

- Spune-o. Văzând că tac ea insistă. Luce!

- Nu fac asta Robin. Îmi dau ochii peste cap.

Îmi vine să mă zgârii pe ochi când o aud cântând stupizenia aia de cântec, deşi nu pot să nu remarc acordurile pe care vocea ei le obţine.

- Peste munţi şi peste dealuri,

au o casă doi flăcăi,

Robin Hood şi al său prieten,

bat oamenii răi.

Unul zice, altul face,

unul luptă, altul zace,

caută să dea înapoi,

ce-au furat oamenii răi!

Nimeni nu-i poate opri

Căci sunt fraţi aşa să ştii... face o pauză şi mă priveşte cu sprâncenele ridicate. Aşteaptă să continui, dar vede că n-am de gând s-o fac.

- Ştii, o s-o iau de la capăt până când o să cânţi cu mine.

Nimeni nu-i poate opri

Căci sunt fraţi, aşa să ştii...

- Legătură ce-i uneşte, nimeni n-o opreşte, continui sec.

Sare în braţele mele şi ţipă ca o nebună. Cei din jur îşi aruncă privirile pe noi şi ne studiază cu sprâncenele ridicate. O ţin câteva minute iar ea îmi sărută un obraz în rânduri repetate. Aplică acelaşi tratament şi celuilalt şi chicoteşte ca un copil mic. Îmbrăţişările ei sunt ca un uragan amestecat cu un curcubeu, îţi place ceea ce vezi, dar doare dacă te apropii. Încerc să mă desprind de ea dar nu îmi dă drumul aşa că o las să mă îmbrăţişeze. Îi dau o palmă peste fund şi se retrage.

- O să iei bătaie mai târziu că nu mi-ai spus despre asta, o ameninţ. Şi nici tu nu scapi, îmi îndrept privirea jucăuş spre Stella. Femeia îşi dă ochii peste cap şi mimează un „mai vedem noi".