VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
☪️
Mereu suntem pe fugă. Fie că mergem la magazin, fie că încercăm să prindem autobuzul, fie că mergem dimineața la școală. Suntem în criză de timp și căutăm fel de fel de variante pentru a rămâne cu mai mult.
Dar ce știm fiecare dintre noi și negăm cu vehemență este că timpul este trecător. Oricât ai vrea să îl faci să stea în loc, oricât ai încerca să faci rost și de mai mult timp... totul e în zadar. Totul este trecător și trebuie să fim conștienți de asta.
Dacă vrem să facem ceva, să spunem cuiva ceva, ar trebui să o facem acum, în secunda asta. Degeaba așteptăm ziua de mâine. Trebuie să facem astăzi lucrurile pe care vrem să le facem și să nu le lăsăm pe o altă zi. Pentru că, din păcate, nu se știe dacă următoarea zi va mai exista pentru unii dintre noi.
Când afli căești bolnav în fază terminală parcă ești determinat săfaci mai multe lucruri într-o zi.
Dar nu este și cazul meu. Voi trăi așa cum am făcut-o și până acum, voi face aceleași lucruri ca de obicei. Nu am o listă cu lucruri pe care aș vrea să le fac înainte de a muri. Totuși, faptul că știu că timpul meu este pe sfârșite mă poate determina să fac lucruri pe care, în mod normal, nu le-aș fi făcut.
Și cred că tata știe perfect acest lucru.
- De ce te uiți așa la mine? mă întreabă în timp ce ia o bucată din omletă.
Mă trezisem mai de dimineață și îi pregătisem micul dejun. Pe lângă asta, am făcut și tiramisu aseară și acum era numai bun de mâncat. Chiar i-am și pus lângă farfurie o doză cu bere. Fără alcool. Deci cred și eu că este puțin surprins de faptele mele.
- Așa cum?
- Așa..., flutură furculița în aer, indicându-mi fața.
Clipesc des.
- Doar mă uit la tine cum mănânci.
- Nu întârzi la școală?
- Am timp.
Teoretic.
De obicei, îmi pregăteam micul dejun și mâncam înainte să se trezească el, apoi plecam la școală. Îi lăsam și lui mâncare în frigider și o mânca atunci când se trezea sau o lăsa acolo și o mâncam eu. Dar acum... acum voiam să stau cu el în timp ce mânca. Să îi observ fiecare gest, fiecare privire.
- Cum e prăjitura? Îți place?
Știam că îi plăcea, dar nu mi-ar spune asta nici în ruptul capului. După ce își linge degetele de cremă, își drege vocea și ia o gură de bere. Nu-mi răspunde la întrebare, însă asta este mai mult decât suficient.
