VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
¡Ay! Esta imagen no sigue nuestras pautas de contenido. Para continuar la publicación, intente quitarla o subir otra.
☪️
După ce mi-am terminat temele și am învățat pentru ziua următoare m-am aruncat plictisită în pat. Sunt prea leneșă ca să ies afară și, categoric, mult prea obosită să mă mai ridic din pat. Arunc o privire prin cameră și iau noul jurnal din sertar. În cel vechi scriu tot ce mă preocupă, toate sentimentele care mă încearcă. Cel nou încă e gol. Așteaptă să îmi spun povestea. Stă de câteva săptămâni în sertar și nu de puține ori m-am oprit la prima pagină. Vreau să devin scriitoare, deci ar trebui să încep de undeva.
De o oră stau și mă holbez la foaia albă. În unele momente am inspirație cât pentru trei romane, iar alteori am un blocaj total. Negru. Mi se șterge tot din minte. Știu că dacă vrei să ai o lucrare de succes trebuie să o faci cât mai personală, să pui cât mai multe sentimente în ea, să simți că trăiești cu fiecare cuvânt pe care îl scrii. Gândindu-mă la acest lucru las pixul să exprime tot ceea ce vocea nu poate. Înainte să realizez am scris cinci pagini. Aș fi continuat să scriu, dar mi s-a făcut sete și am coborât la bucătărie. Beau rapid un pahar cu apă și îl spăl. Îl las la scurs și merg spre scări pentru a urca în camera mea. Soneria ușii mă oprește în loc.
Tata e plecat.
Erick mi-a spus că are ceva treabă. Printr-un mesaj, apropo. După scena dubioasă din baie m-a evitatcomplet. Drăguț că și-a rupt din timpul lui important pentru a-mi tasta câteva cuvinte la repezeală.
Valeria e prea ocupată cu învățatul.
Cine e?
Stau nemișcată să văd dacă pleacă, dar devine mai insistent. Cu panica înflorind în mine merg spre ușă și inspir adânc în timp ce o deschid.
- Bună, scumpo!
Nu cred... Înțepenesc în fața ușii, clipind des în speranța că am vedenii.
- Nu mă poftești înăuntru?
Vrând să nu par mai înfricoșată decât arăt îi fac loc și îl poftesc înăuntru. Se așează pe canapea, fiind deja familiarizat cu decorul.
- Nu s-a mai schimbat nimic, face referire la obiectele din jur.
Eu, el și Valeria eram de nedespărțiți în copilărie. Deși eram mai apropiată de Valeria, nu pot să nu zâmbesc când îmi aduc aminte de toate momentele cu Matt. Venea des pe aici și ne jucam în curtea din spate, stând până spre dimineață afară. După ce a murit mama, tata nu a mai primit pe nimeni la noi, iar eu și Matt ne-am distanțat. Ne mai vedeam prin parc când mă furișam de acasă, dar nimic nu a mai fost la fel.
