VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
☪️
Mi-am dat jos echipamentul de sport, îmbrăcându-mă cu celelalte haine. Nu risc să merg pe stradă în colanți și să fiu criticată sau chiar asaltată de persoane care nu au intenții bune. Pentru că genul acesta de oameni găsești la tot pasul și e chiar trist că trebuie să ai grijă până și la felul în care te îmbraci dacă vrei să scapi cu bine dintr-o simplă plimbare pe stradă.
E doi și jumătate când ies pe poarta școlii și o iau la pas spre casă. E mijlocul lui noiembrie, însă temperaturile sunt neobișnuit de ridicate pentru această perioadă. Îmi convine. Niciodată nu mi-a plăcut frigul. Îmi bag căștile în urechi și dau drumul la muzică. Nu obișnuiesc să ascult muzică când merg pe stradă, dar vreau să mă deconectez puțin de la lumea din jur.
Și cum niciodată nu se întâmplă așa cum vreau... Melodia se oprește și îmi scot telefonul din buzunar. E un număr necunoscut, dar parcă tot l-aș știi de undeva. Sună din nou și de data asta răspund.
- Da?
- Alma, ce bine că mi-ai răspuns.
Ridic sprâncenele uimită.
- Oh, Atena. Bună!
- Știu că poate te iau prea din scurt, însă ne putem vedea la cafenea? vocea ei pare să implore.
Ba chiar simt puțină tristețe în ea.
- Ești bine? Pari cam abătută.
Râde, însă nu e râsul ei cristalin de altă dată. E unul frânt.
- Am nevoie de o prietenă, iar tu ești singura care m-ar înțelege.
Telefonul bipuie, semn că mă sună altcineva. Privesc ecranul și citesc numele lui Matt. El ce mai vrea? Orice ar fi, poate să mai aștepte.
- Ajung în cinci minute, comunic, auzind clar oftatul de ușurare.
Închid telefonul și mă grăbesc spre cafenea. Sper doar că Atena e bine și că nu a pățit nimic. A suferit prea mult și nu ar merita să treacă iar printr-o dezamăgire. Oftez când trebuie să aștept la semafor aproape un minut. Bat din picior nerăbdătoare.
- Te grăbești undeva?
Întorc capul, parcă în reluare, iar în stânga mea îl văd pe Erick privind în față. Presupun că mie îmi vorbește. E o bătrânică lângă el și nu pare genul lui.
