VOLUMUL I
Dragoste la prima vedere. Prin asta a trecut Alma.
O fire închisă, timidă, cu o inimă de gheață.
O fată care mereu e cu zâmbetul pe buze, dar rar îl afișează din suflet.
O fată care a încetat să mai spere în ceea ce e frumos.
O fată a căre...
ओह! यह छवि हमारे सामग्री दिशानिर्देशों का पालन नहीं करती है। प्रकाशन जारी रखने के लिए, कृपया इसे हटा दें या कोई भिन्न छवि अपलोड करें।
☪️
Aud, ca prins vis, niște voci îndepărtate. Mai bine spus, șușoteli.
Pleoapele îmi sunt grele și le deschid tot câte puțin. Primul lucru pe care îl văd este tavanul. Întorc capul spre stânga și văd o femeie așezată lângă mine. O recunosc ca asistenta medicală de la școală.
- Ce caut aici?
Mă ridic în fund și-mi duc mâna la cap. Simt o ușoară durere, aducându-mi aminte de cele întâmplate. Privesc panicată prin jur și răsuflu ușurată când disting fiecare lucru în parte. Valeria stă în picioare, la căpătâiul patului.
- Ai leșinat, mă informează Valeria. Ai fost inconștientă zece minute. Ne-ai speriat, nu glumă.
Vorbește la plural? Mă uit la asistentă, dar nu pare speriată. Poate puțin nedumerită.
- Prietena ta mi-a spus că nu mai vedeai. Ți s-a mai întâmplat asta?
Neg din cap.
- Durerile de cap sunt dese?
- Da și nu. Am zile în care nu mă doare deloc și zile în care durerea persistă constant. Dar niciodată nu am mai pățit ca astăzi.
Se ridică de pe scaun și aduce o pastilă din sertar, împreună cu un pahar cu apă.
- Asta ar trebui să te liniștească, însă sfatul meu este să mergi la doctor. Nu vreau să te alarmez, dar durerile dese de cap nu sunt normale.
Înghit pastila și mă dau jos din pat. Mișcarea a fost prea bruscă, provocându-mă să văd în ceață pentru câteva secunde.
Valeria imediat a fost lângă mine.
- Sunt bine, o asigur. Ea dezaprobă din cap.
- Ți-am pregătit și o scutire pe toată ziua. Poți merge acasă.
- Ah, nu. Rămân la școală. Nu mai am nimic acum.
- Alma, se răstește Valeria.
O privesc urât.
- Dumnezeule, am spus că sunt bine și vreau să rămân la școală. Vă mulțumesc mult, mă întorc spre asistentă, iar ea îmi zâmbește.
- Ai grijă de tine, o aud pe asistentă și ieșim din cabinet.
Tresar când cineva apare brusc lângă mine. Era Erick, care stătea în fața ușii.
- Suflețel, m-ai speriat groaznic.
Rămân în stare de șoc când mă ia în brațe. Îmi mângâie creștetul capului și-mi sărută fruntea de mai multe ori. Se dă puțin în spate pentru a mă privi. Ochii îi sunt tulburi, iar fața palidă.
- Ce...ce faci aici?
- Eram cu tine când ai leșinat. Nu îți mai amintești?
Îmi amintesc. Îmi aduc aminte cum am clacat, lovindu-l și plângând în fața lui. Doar că acum îmi este prea rușine ca să recunosc asta.
