O secundă

⭐16. Ascultând liniștea⭐

☪️

— A fost incredibil de frumos. Cel mai bun film pe care l-am văzut.

— Atunci de ce plângi? întreabă amuzat în timp ce îmi șterg lacrimile.

— Finalul e trist. Deși am citit cartea și știam ce se întâmplă, am simțit mult mai multe văzând personajele luând viață. Mi-aș fi dorit ca povestea lor să aibă un alt sfârșit.

Să iubești și să fii iubit este cel mai frumos lucru. Dar ce faci când iubirea nu e suficientă? Când există alte lucruri care intervin între voi? Viața e nedreaptă. Unii așteptată o viață întreagă pentru iubire doar ca aceasta să le fie luată în mai puțin de câteva secunde. Cam cât de aiurea e asta?

— Ce bine că e doar un film, zice el. Gândește-te că sunt doar niște actori care au interpretat un rol. Nici măcar nu sunt împreună în realitate.

Îl privesc.

— Pe tine nu te-a emoționat filmul?

Se uită și el la mine.

— Ca să fiu sincer, mai mult te-am privit pe tine, spune, iar sufletul mi se umple de bucurie. Dar da, m-a atins și pe mine puțin, continuă.

— Acum, gândește-te că în lumea asta sunt milioane de oameni care nu pot fi împreună, deși se iubesc. Poate îi desparte distanța, familia, o boală, iar ei sunt neputincioși în fața acestor obstacole. E trist, să știi.

— Posibil, dar îmi place să mă concentrez doar pe mine. Ce nu știu, nu mă afectează. Corect?

Îmi dau ochii peste cap.

— Cât de insensibil ești, mormăi. Când te vei îndrăgosti atât de tare de cineva și în cele din urmă vei pierde acea persoană, vei simți cât de dureros e. Să o vrei lângă tine și să nu o poți avea. Putând să o atingi și să o săruți doar în vise. Asta doare, Erick.

Tace. Tac și eu. Nu a fost prudent să spun asta. Noi suntem împreună de o săptămână și să pomenesc atât de repede de dragoste nu cred că e în regulă. Arunc o privire scurtă la el. Se uită în pământ cu maxilarul încleștat. Corpul îi e încordat, dar mă ține în continuare de mână și mergem înainte fără o destinație anume.
E prea curând ca el să simtă ceva mai mult pentru mine. Nici nu știu dacă va ajunge să mă iubească sau dacă relația noastră va funcționa. O să profit de fiecare moment ca și cum ar fi ultimul, dar nu pot nega că despărțirea noastră nu îmi va face plăcere. Chiar îl plac pe Erick. Mult.

— Nu cred că voi iubi pe cineva atât de mult, mă surprinde spunând. Dragostea te face mai slab și automat mai aerian. Nu vreau să mă simt legat de o persoană. Vreau doar să trăiesc clipa și voi vedea pe parcurs ce îmi oferă viața.

Încerc să îmi alung junghiul din piept, dar nu pot. Erick tocmai a spus că nu se va îndrăgosti niciodată. Atunci, eu ce mai fac aici? E doar o pierdere de timp. Fiind prea cuprinsă în gânduri, nu am observat când s-a oprit, așezându-se în fața mea. Îmi mângâie lent obrazul cu o mină serioasă.

— Dar hai să nu abordăm subiecte atât de grele. E seara noastră și să ne bucurăm de ea. Nu vreau să te întristez cu mentalitatea mea redusă.

Râd nervos, reușind să mă destind puțin. Aprob din cap și ne reluăm drumul. Privesc spre cer și oftez frustată.

— Mereu am vrut să privesc stelele. În oraș e prea multă lumină și nu le pot vedea.

— Nu le-ai văzut niciodată?

— Ba da, sigur că da. Aș fi vrut doar să stau într-un loc pustiu, doar eu, ascultând liniștea și privind stelele. Ce poate fi mai frumos decât atât?