O secundă

⭐4. Afaceri⭐

☪️

— Îmi spui și mie de ce ai fost toată ziua un zâmbet la școală?

Cred că am auzit întrebarea asta de peste o sută de ori în ultimele cinci ore.

— Fără motiv, îi răspund, din nou, iar ea oftează enervată.

— E din cauză că m-a dat ăla cu capul de poartă? Ți-a plăcut să mă vezi în suferință?

O privesc încruntată.

— Îl cheamă Erick și nu, nu îmi place când suferi.

— Îl cheamă Erick, se hlizește ea. De ce îi spui pe nume?

— De ce nu? E mai bine decât ăla, imbecilul, idiotul și cum îi mai spui tu.

— Violatorul.

— Mă rog, fac un gest cu mâna și ieșim pe poarta școlii.

Nu îmi place când oamenii sunt prea insistenți. Dacă văd că nu le răspunzi, de ce nu stau în banca lor? Devin stresanți și enervanți.

— Azi treci pe la mine ca să facem proiectul la muzică?

Oh, am și uitat. Partea bună e că profesorul ne dă proiecte de la începutul semestrului și după nu mai are treabă cu noi. Deși avem timp două săptămâni, mai bine îl terminăm de acum. După, știu că nu mai am atâtea pe cap.

— Da. Mănânc ceva și o să merg.

Semaforul se face verde și plecăm de pe loc. Cineva se freacă de mine și eram pe punctul de a îi spune vreo două, când îl observ pe Erick. Se duce țintă spre o fată blondă și o îmbrățișează. Aceasta se înroșește și chicotește când el îi spune ceva la ureche. Trecem pe lângă ei și nu pot opri senzația de rău pe care o simt.

— Erick schimbă fetele ca pe șosete, punctează Valeria și trebuie să fiu de acord cu ea.

Mă uit în spate și îl văd cum își așează brațul după umerii ei și o trage mai aproape. Ochii ni se intersectează, dar nu schițează nimic. Ca și cum nici nu m-ar cunoaște. Mă încrunt când îmi dau seama că ochii îmi lăcrimează.

Ce naiba?

*

— Așa nu am chef să caut informații despre Beethoven și Mozart, se plânge Val și își dă cu caietul în cap.

Zâmbesc și tastez pe laptop.

— Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Găsesc repede ceea ce îmi trebuie și pun informațiile în Power Point. Eu mă ocup de aspect și de conținut, iar Valeria va fi cea care va vorbi mai mult. Nu îmi place să vorbesc în public. Mai aveam de scris moartea lui Mozart, dar mă ridic și merg la baie. Trec prin fața ușii fratelui ei, dar vocea lui îmi atrage atenția.

— Nu știu, omule. Trebuie să vorbesc cu oamenii mei.

Ușa e întredeschisă și îmi apropii urechea mai mult. Știu că nu e frumos ceea ce fac, dar sunt prea curioasă.

— Pot să îți fac rost, dar o să te coste.

De ce să facă rost?

Câteva secunde e liniște, după care îl aud cum caută prin sertare.

— E ultima dată când îți dau, nu vreau să am necazuri.