O secundă

Mulțumiri + Volumul 2

Wow! Nu îmi vine să cred că după un an și jumătate am terminat această carte. Mi se părea ceva de-a dreptul imposibil și încă sunt în stare de șoc că am ajuns până aici.

Știu cât stătusem pe gânduri înainte să postez prologul și câte scenarii mi-am făcut. Dacă oamenilor nu le va plăcea? Dacă nu va citi nimeni? Dacă povestea va fi prea clișeică? Dacă felul meu de a scrie nu va fi pe placul celorlalți? Am ales să las aceste temeri să plece și să îmi asum riscuri.

Și nu regret asta nici măcar o secundă!

Ideea acestei cărți îmi venise în urma perioadei petrecute în liceu. Cred că majoritatea am avut acea dragoste neîmpărtășită și am rămas cu inima frântă. Am trăit și eu o astfel de poveste, iar dacă Alma a avut curajul să își ia inima în dinți și să își declare sentimentele, eu am ales să tac și doar să privesc.

Și acum regret că am făcut asta și că nu am spus ce voiam să spun la momentul potrivit. Îmi era teamă de respingere și, pentru a nu ieși și mai îndurerată din această poveste, am ales să țin în mine totul și să merg mai departe.

Alma se aseamănă mult cu mine. Ambele suntem introverte, ne place să privim dintr-un colț și alegem să ne mascăm suferința în fața zâmbetelor. Alegem să nu îi împovorăm și pe restul cu problemele noastre și să ne descurcăm singure. Cu toate acestea, am făcut-o mai puternică decât mine și i-am dat șansa să trăiască povestea pe care eu nu am trăit-o. I-am dat ocazia să fie iubită de persoana pe care o iubește și să cunoască fericirea.

Erick este o versiune a persoanei pe care am iubit-o. Nu, nu a făcut nimic din ceea ce a făcut Erick și nici nu a avut o copilărie ca a lui. Ceea ce am luat de la acea persoană au fost unele aspecte de comportament și de înfățișare. Restul a fost doar imaginație.

Titlul cărții este cât se poate de personal. Nu știu dacă pentru voi este la fel, dar eu într-o singură secundă pot să îmi dau seama cât de mult va însemna cealaltă persoană pentru mine. Și așa a fost. La mine a fost suficientă o secundă ca întreaga mea viață să fie întoarsă cu susul în jos. Și cum mereu suntem presați de timp, știm foarte bine că o secundă poate însemna mult și să facă diferența dintre bine și rău, tocmai de aceea trebuie să profităm din plin de timpul pe care îl avem și să îl folosim în favoarea noastră și al celorlalți.

Mai aveam pregătite alte două finaluri pentru această carte. Pe primul l-am avut încă de când am început cartea, al doilea venise pe parcurs, iar al treilea, cel actual, îmi venise după ce m-am uitat la un serial și mai aveam de scris încă șase capitole la carte.

Nu știu câți dintre voi sunteți urmăritori de kdrame, însă boala Almei și acest final au fost înspirate dintr-o kdramă (Uncontrollably Fond se numește). Îl recomand cu cea mai mare încredere și vă asigur că după ce veți viziona serialul nu vă veți mai uita la altceva de curând. Niciodată nu îmi trecuse prin cap ca Alma să fie bolnavă dat fiind că aveam alte idei pentru final, însă acel serial mi-a schimbat perspectiva. Au existat în mai multe capitole semne cum că Alma nu se simțea bine (avea încă de la mijlocul cărții dureri de cap și, la un moment dat, chiar nu mai vedea nimic și a leșinat), iar aceste mici semne au fost suficiente pentru a merge înainte cu finalul actual.

Viața continuă chiar și atunci când ești bolnav și nu ar trebui ca o astfel de problemă să te împiedice să trăiești. Nici unul dintre noi nu știe când va veni momentul să ne luăm rămas bun și tot ce ne rămâne de făcut este să mergem înainte și să ne bucurăm de timpul care ne-am mai rămas.

Viața nu este întotdeauna roz, nu primim întotdeauna ceea ce vrem și nici nu putem știi că cel de lângă noi ne este alături cu intenții bune. Cunoaștem gustul plăcerii, al durerii, al trădării și consider că toate aceste lucruri ne fac mai puternici.

Fug din tot sufletul de finalurile triste și încă sunt surprinsă că am ales să scriu și eu unul. Am vrut ca Alma și Erick să aibă un final realist. Cumva, când o carte are un final fericit, mă bucur pe moment, iar apoi această bucurie trece. Cărțile care au un final trist le păstrez mai mult timp în memorie și în suflet și simt că am mai mult de învățat de pe urma lor.

Poate unii nu sunteți de acord cu acest final, însă așa am simțit eu că este cel mai bine să închei povestea lor. Iubirea nu se sfârșește când unul dintre parteneri moare. Îl poate determina pe cel care a rămas să învețe din greșeli și să devină mai puternic. Și asta am de gând să fac cu Erick.

Volumul 2 va fi povestea lui Erick, spusă din perspectiva lui, după ce a pierdut-o pe Alma. Vor mai exista și momente din copilăria lui și momente petrecute cu Alma. Veți afla mai multe și despre tot acel joc al lui și despre cum a luat el decizia să se răzbune pe Alma. Nu știu când voi începe să scriu la ea, în mare parte știu ce vreau să scriu, însă sunt multe aspecte de luat în calcul. Știu că au mai rămas unele lucruri nespuse în O secundă și aș vrea să le lămuresc pe toate în următorul volum.

Și, nu în ultimul rând, aș vrea să vă mulțumesc din tot sufletul pentru că ați fost alături de mine. Încă nu mă consider o scriitoare, dar cred că dacă am atras atâta lume, am reușit să transmit ce am avut de gând. Vreau să vă mulțumesc pentru fiecare vizualizare, steluță și comentariu și pentru că ați avut răbdarea și voința să rămâneți până la capăt.

Vreau să le mulțumesc și persoanelor din viața mea care, indirect, m-au încurajat să merg mai departe și să fac ceea ce îmi place.

Vreau să îi mulțumesc și iubirii mele neîmpărtășite din trecut. Fără ea, această carte nu ar fi existat și nu aș fi avut ocazia să cunosc această comunitate și atâția oameni faini. Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare acelei persoane din trecut pentru că m-a ajutat să îmi dau seama că nu sunt chiar atât de insensibilă și că sunt capabilă de a avea sentimente. Fiind o fire închisă, evitam să iau contactul cu alte persoane și să rămân în carapacea mea.

Scrierea acestei cărți m-a făcut să îmi dau seama de multe lucruri și a reușit să mă schimbe în bine. Povestea Almei și a lui Erick mereu va ocupa un loc special în inima mea și mi-a fost incredibil de greu să îmi iau adio de la ei, în special de la Alma. Scriam și plângeam în același timp, însă am găsit puterea necesară pentru a termina. Și sunt mândră de asta.

Vă îmbrățișez cu drag și ne reauzim curând!

Sper că veți rămâne alături de mine și de Erick în continuare.

Cu dragoste,
_Arinea_!