O secundă

⭐14. Despărțire⭐

☪️

— Mi-a plăcut enorm de mult acea carte. Am trăit fiecare emoție a personajelor și am fost prinsă în poveste până la sfârșit. E uimitor cum doi oameni sunt atât de diferiți, dar tocmai asta îi apropie cel mai mult. Au întâmpinat numeroase obstacole, dar. în cele din urmă, dragostea lor a învins și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

  De câteva minute bune bat câmpii despre cărțile mele preferate. El stă și ascultă și mai pune uneori câteva întrebări. Îmi place cum îmi soarbe fiecare cuvânt și își dă interesul pentru ceea ce citesc.

  Are obrazul sprijinit în palmă, atenția lui fiind toată pe mine. Nu mă ajută nici faptul că e atât de aproape de mine, deseori uitând ce vreau să zic sau încep să mă bâlbâi. Erick găsește aceste scăpări ca fiind drăgălașe.

— Ți-ar plăcea să trăiești o poveste de dragoste liniștită sau presărată de obstacole?

Răspund fără a sta pe gânduri.

— Normalul e plictisitor. Aș alege oricând o poveste de iubire care să mă consume, să învăț ceva din ea. Fără luptă nu există victorie. Problemele pe care le întâmpini te fac mai puternic și te apropie de persoana pe care o iubești. Dar tu?

Ridică din umeri.

— Puțină distracție nu strică, zice și mă încordez. Își îndreaptă spatele și continuă. Adică, sunt de aceeași părere cu tine. Relația trebuie condimentată cu ceva, altfel unul dintre parteneri își pierde interesul.

  Aprob din cap. E uimitor cum fiecare avem aceeași gândire. Avem multe lucruri în comun, iar asta îmi place.

  Lasă câteva bacnote pe masă și mă trage după el la ieșirea din cafenea. Se pune în fața mea și îmi prinde fața în palmele lui mari. Privirea îi cade pe buzele mele.

— Nu mai rezist, serios. Toată întâlnirea m-am uitat la ele și voiam să le simt din nou. Ești atât de atrăgătoare încât nici nu îți dai seama.

  Îl privesc cu ochii mari și înghit în sec. Îmi mângâie obrajii și se apropie mai mult de mine. Ochii i se întunecă și își trece limba peste buze. Mă încordez și încetez să mai respir.

— Alma, relaxează-te. Nu te mănânc. Vreau doar să te sărut.

— Bine, scuze, râd nervos și mă destind puțin.

Buzele lui le mângâie pe ale mele și simt cum mă topesc. Îi prind bluza între degete și închid ochii. Îmi apasă ușor buzele și deschid timid gura. Sărutul este unul lent și cu mișcări timide din partea mea. Nu știu cum aseară am fost atât de desfrânată. Vrând mai mult din partea mea, mișcările îi devin mai rapide și încerc să țin pasul cu el. Se retrage, lipindu-și fruntea de a mea. Respirația lui mă lovește și clipește scurt spre mine.

— Dumnezeule, timiditatea ta mă omoară. Săruți minunat, suflețel.

  Roșesc și îi înconjor trupul cu brațele.

— Îmi pare rău dacă nu a fost așa cum te-ai așteptat, zic tristă.

— Tu ai auzit ce ți-am spus? Ești perfectă, Alma.

— Dar tot cred că...

— Erick?

  Se aude o voce de fată și încremenim amândoi. Închid ochii strâns și sper din tot sufletul să nu fie cine cred eu că e. Erick se întoarce extrem de lent spre fată și se încordează când o vede.

— Atena..., zice, dar continuă să mă țină lipită de el.

  Atena pare confuză și privește când la mine, când la el. Ochii îi cad pe brațul care îmi înconjoară trupul și simt nevoia să iau puțină distanță. Lui Erick nu îi convine și mă trage iar lângă el.